Friday , April 26 2024

Fiscul a luat in vizor Coca-Cola: Cere companiei 3,3 miliarde de dolari plus dobanzi

coca-cola

Coca-Cola Co a fost notificata de Fiscul american ca trebuie sa plateasca pentru perioada 2007-2009 taxe suplimentare de 3,3 miliarde dolari, la care se adauga dobanzi, ca urmare a practicilor corporatiei de a inregistra o parte semnificativa a profiturilor in afara SUA, unde sunt ferite de taxare.

Cererea Fiscului vine in urma unui audit pentru perioada 2007-2009, a anuntat Coca-Cola intr-un document transmis bursei din SUA. Fiscul nu a cerut plata de penalitati, iar Coca-Cola sustine ca taxele suplimentare nu sunt justificate, potrivit Bloomberg.

Agentia pentru colectarea taxelor din SUA a notificat Coca-Cola ca acest caz a fost transmis deja avocatilor cu recomandarea sa fie sustinut in instanta.

Coca-Cola este doar una dintre marile corporatii care au intrat in conflict cu Fiscul din cauza strategiilor de a inregistra profiturile in alte tari, mecanisme despre care criticii afirma ca pun banii la “adapost” de autoritatile americane. SUA se judeca si cu retailerul online Amazon si cu Microsoft din cauza tranzactiilor intragrup derulate de acestea.

“Intentionam sa utilizam toate mijloacele administrative si juridice necesare pentru a remedia aceasta problema. Compania a utilizat aproape 30 de ani aceeasi metodologie pentru determinarea profitului taxabil in SUA rezultat din unele operatiuni din strainatate”, a precizat Coca-Cola intr-un comunicat, adaugand ca aceasta metodologie a fost acceptata de autoritati in perioada 1987-1995 si ulterior prin cinci audituri consecutive pana in 2006.

Coca-Cola a cerut sa se intalnesca cu specialisti ai Fiscului, dar se asteapta sa conteste in instanta notificarea privind taxele suplimentare.

Potrivit legilor din SUA, companiile datoreaza statului pana la 35% din profiturile obtinute in alte tari, dar primesc deduceri pentru taxele platite altor guverne si nu trebuie sa achite contributiile in SUA pana la momentul repatrierii banilor.

Acest sistem incurajeaza inregistrarea si pastrarea profiturlor in tari cu taxe foarte mici.

Coca-Cola a anuntat ca anul trecut a obtinut 57% din totalul veniturilor in afara SUA, dar la plata taxelor a raportat ca a inregistrat 83% din profitul inainte de taxe in alte tari decat Statele Unite.

La finele anului trecut, compania avea in conturi din afara SUA profituri nerepatriate de 33,3 miliarde de dolari, pentru care nu achitase taxe Fiscului american.

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …