Saturday , April 27 2024

Ce se ascunde în spatele concluziilor summitului de la Bruxelles

summit

Din concluziile Consiliului European, care a avut loc miercuri la Bruxelles, reiese că problema gazelor de şişt a fost lăsată la latitudinea statelor, iar bonusurile pentru energia verde se vor micşora, arată o analiză Obiectiv.info.

Unul din punctele forte ale documentului care prezintă concluziile reuniunii de la Bruxelles se referă la nevoia de investiţii semnificative într-o nouă infrastructură, inteligentă, pentru a asigura aprovizionarea neîntreruptă cu energie la preţuri accesibile. Necesităţile de investiţii în infrastructura energetică modernă sunt estimate la 1.000 de miliarde de euro până în 2020, o cifră care include şi cercetarea şi dezvoltarea. Pentru a reduce dependenţa de importurile de energie este prevăzută dezvoltarea surselor locale, iar ca exemplu au fost date Danemarca şi Germania, două state care au mizat puternic pe energia regenerabilă.

După reuniunea de două ore şi jumătate a mai-marilor Europei, cancelarul german Angela Merkel a declarat că UE are nevoie de „preţuri transpartente pentru energie în toate statele europene”.

Această ultimă idee nu se reflectă deloc în realitatea românească, pentru că gigantul energetic rus Gazprom transportă gaze prin conducta ce vine din Ucraina şi intră în ţară pe la Isaccea, traversează Dobrogea şi iese pe la Negru Vodă spre Bulgaria. Aici Gazpromul deţine monopolul utilizării conductei, nu face publice nici cantităţile transportate, nici preţurile. Din această cauză, UE a deschis procedura de infrigement asupra României, pentru că nu a luat măsuri de permitere a terţilor în respectiva conductă.

S-a vorbit înainte de summit de aşa-numitul „glonţ de argint”, cu referire directă la chestiunea controversată a gazelor de şişt, care a reuşit să divizeze continentul. Preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, a spus însă că nu a existat niciun glonţ de argint pentru a rezolva provocările strategice cu care se confruntă Europa. Cu toate aceste, președintele Consiliului European, Herman von Rompuy, a recunoscut că unele state membre ar putea dezvolta proiecte în sectorul explorării şi exploatării gazelor de şişt.

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …