Thursday , May 2 2024

Bursa din Bucuresti s-a prăbuşit luni cu 7,4%, în cel mai alert ritm din ultimele 15 luni

Bursa s-a prăbuşit luni cu 7,41%, cel mai puternic declin din ultimele 15 luni, consemnând a doua zi de corecţii dure, în cazul unor acţiuni chiar cu peste 10%, sub presiunea scăderilor severe de pe pieţele externe, şi a atins minimul din mai 2010.

Piaţa din România a avut cea mai severă scădere dintre bursele din regiune.

La finalul zilei, indicele general al BVB (BET-C) avea 2.759,96 puncte şi se plasa la cel mai redus nivel din luna mai 2010. Un nivel mai mic a fost înregistrat la 25 mai 2010, când BET-C avea 2.658,23 puncte.

Totodată, piaţa se plasează cu 14,5% sub nivelul de la finalul anului trecut, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, înregistrează un recul de 11,3%.

Principalul motiv pentru derapajul de luni a fost reducerea ratingul de top triplu-A al Statelor Unite, vineri noaptea, de către agenţia Standard & Poor’s (S&P). Impactul deciziei S&P pe pieţele externe a fost limitat de avertizările anterioare ale agenţiei privind posibilitatea unei asemenea hotărâri, însă în cazul bursei locale efectele au fost mai pronunţate, întrucât este o piaţă dominată de investitori pe termen scurt şi de lichiditate redusă.

Unii investitori de la BVB s-au grăbit din primele minute să introducă ordine de vânzare la preţuri din ce în ce mai mici, astfel că bursa a căzut cu 4%, însă pe volume mai reduse de tranzacţionare decât la începutul şedinţei de vineri, când bursa a coborât cu 5,5%. Piaţa locală a încheiat ziua de vineri în picaj cu 4,81%.

“În aceste condiţii vitrege nu mai există niciun loc de analiză. La ordinea zilei este cuvântul «vinde» şi poate mai încolo «cumpără». Nu este timp să analizezi, ci doar să acţionezi impulsiv”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.

În prima jumătate de oră a şedinţei de luni, bursa de la Bucureşti a recuperat o parte din corecţia de la deschidere, odată ce pieţele vest-europene au revenit pe creştere uşoară. După ora 12:00 bursa de la Bucureşti şi-a accelerat scăderea, în condiţiile în care pieţele mature din Europa s-au întors pe linia descendentă, înregistrând corecţii de până la 2%.

Corecţiile pe piaţa locală s-au accelerat în ultima jumătate de oră. Punctul minim a fost atins în jurul orei 16:30, când piaţa era în picaj cu 8,3%.

“Nefericirea este că în momentele de creştere a pieţelor externe, noi nu ne-am remarcat, acum însă, în sezonul scăderilor, dimensiunea redusă a pieţei şi lipsa cumpărătorilor autohtoni potenţează scăderile. În faţa sentimentelor de frică şi a panicii orice argument fundamental păleşte şi va fi ignorat atâta timp cât vremurile sunt incerte, în pofida unor raportări financiare bune ale multor companii. Cu cât acest aspect va persista şi va deprecia valoarea acţiunilor, cu atât mai mari vor fi profiturile celor care la un moment dat vor intra la cumparare profitând de această discrepanţă între fundament şi preţ”, a afirmat Mihai Chişu, broker la IFB Finwest.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni de la BVB, era în scădere cu 8,39%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 8,81% sub închiderea de vineri. În sesiunea precedentă, indicele BET a căzut cu 4,06%, iar indicele BET-NG a consemnat un recul de 5,81%.

“În acest moment se tranzacţionează mai mult cu inima, nu cu capul. Preţurile la care au ajuns anumite acţiuni sunt foarte atractive, de aici şi volumele în creştere generate de corecţiile din ultimele două şedinţe. Deoarece suntem o piaţă foarte mică, atunci când cineva vrea să vândă neapărat coboară foarte mult preţul şi viceversa, atunci când vrea să cumpere, dar deocamdată nu este cazul, în ultimul timp piaţa fiind dominată de ştiri negative”, a spus directorul de tranzacţionare al Rombell Securities, Adrian Tod.

Linia descendentă a fost vizibilă şi pe acţiunile celor cinci SIF-uri şi pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au dus indicele BET-FI cu 8,73% sub nivelul şedinţei precedente. Vineri, indicele BET-FI a scăzut cu 4,25%.

Vezi si

Patiserii scot pe piață 7,2 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale

Patiserii vor scoate pe piaţă 7,2 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale, în scădere …