Friday , April 26 2024

Banca Mondială va finanţa România printr-un nou acord pe doi ani, la care participă FMI şi CE

Banca Mondială (BM) va acorda asistenţă tehnică şi finanţare României în cadrul unui nou acord care va fi încheiat împreună cu FMI şi Comisia Europeană (CE), cel mai probabil pe doi ani, a declarat miercuri Peter Harrold, directorul de ţară pentru România al BM.

“Noul acord cu FMI şi Comisia Europeană va fi încheiat cel mai probabil pe o perioadă de doi ani” , a spus Harrold, precizând că Banca Mondială va participa prin acordarea de asistenţă tehnică, dar şi finanţare, la fel ca în programul actual.

Oficialul Băncii Mondiale a precizat că perioada de doi ani reprezintă viziunea Fondului Monetar Internaţional, acest aspect nefiind încă discutat cu autorităţile de la Bucureşti.

Harrold a menţionat că noul acord cu Banca Mondială va fi similar celui actual, iar ultimul împrumut, în valoare de 400 milioane euro, din actualul acord va fi inclus în noul aranjament, care va fi încheiat în următoarele luni.

El nu a precizat valoarea împrumutului de la Banca Mondială, aceasta urmând să fie stabilită în perioada următoare.

Harrold a arătat că încheierea unui acord pe doi ani cu instituţiile financiare va fi interpretat de către pieţele internaţionale ca un semn de încredere.

“România este foarte bine finanţată pe partea valutară. FMI finanţează rezerva valutară, de aceea este nevoie doar de un acord de tip precautionary (preventiv – n.r.)”, a spus Harrold.

El a menţionat că alte surse de finanţare pentru buget, cum ar fi cele de la Banca Mondială, sunt “binevenite”.

“Vom continua să avem un rol de finanţatori, dar toată lumea a fost de acord că este timpul să ne îndreptăm privirile de la următorul trimestru şi să avem un plan pe o perioadă mai îndelungată, de câţiva ani”, a adăugat oficialul BM.

În acest sens, noul program cu Banca Mondială va include reforme în patru domenii-cheie, respectiv asistenţa socială, sectorul de sănătate, modernizarea şi simplificarea sistemului de taxe, dar şi eficientizarea companiilor de stat.

“Reforma în asistenţa socială este foarte complicată şi are un nivel ridicat de ineficienţă. Ne vom asigura că cei săraci nevoiaşi vor primi asistenţa de care au nevoie, dar fără a descuraja munca”, a explicat Harrold.

În ceea ce priveşte modernizarea sistemului de taxe, Harrold s-a referit la numărul mare de unităţi la care pot fi plătite, menţionând că din cele 300 de oficii de pe întreg teritoriul numărul acestora ar trebui să fie redus la 20, după modelul altor ţări de aceeaşi mărime.

Totodată, el a sugerat că plata taxelor în România ar trebui efectuată o singură dată pe an, prin sistem electronic, întrucât acest lucru ar putea aduce venituri suplimentare la buget, chiar cu până la 20% mai mult.

Harrold a mai spus că în ultimii doi ani procesul de reformă în România a fost “destul de remarcabil”, în contextul unui mediu dificil din punct de vedere politic.

România are în derulare un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro. O nouă misiune FMI – CE va veni la Bucureşti la 25 ianuarie, pentru a evalua îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru din 2010 şi discuţii privind un nou acord, de tip preventiv.

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …