Saturday , April 27 2024

Aproape jumătate dintre români și-au restrâns cheltuielile în ultimul an din cauza creșterii prețurilor

Românii și-au adaptat comportamentul financiar în contextul creșterii accelerate a inflației, a prețurilor și a tarifelor la utilități din ultimele luni, aproape jumătate dintre ei (47%) reducându-și cheltuielile, arată studiul “Money Matters” 2022 realizat de Erste Group.

În medie, românii economisesc 351 lei pe lună, cu 42 de lei mai mult decât în 2021. Totuși, doar 33% pun bani deoparte pentru bătrânețe.

Mai mult de jumătate dintre ei, respectiv 64%, declară că au fost afectați de inflație, iar 38% cred că situația lor financiară s-a deteriorat în ultimul an, procent dublu față de 2019.

Atunci când au nevoie de sfaturi despre economii și investiții, 48% se bazează pe familie și prieteni, iar 19% chiar pe informațiile din Social Media.

Pentru 61% dintre respondenți educația financiară intră în atribuțiile școlii și ale altor instuții de învățământ, 56% cred că este responsabilitatea părinților și a familiei, iar 45% o plasează asupra băncilor și altor instituții financiare.

Potrivit studiului, 77% dintre persoanele care au participat la cercetare au declarat că strâng bani pentru potențiale urgențe și cheltuieli neprevăzute, în timp ce 74% economisesc pentru a avea o rezervă, ambele motive în creștere cu 8 puncte procentuale față de anul trecut.

Cel mai mare avans în rândul motivelor pentru care românii pun bani deoparte îl are însă dorința de a investi în educație și pregătire profesională, 25% indicând această schimbare de mentalitate, cu 9% mai mult decât în 2021.

“Schimbarea a fost mereu o constantă în viața noastră, a românilor, mai ales în ultimii 30 de ani. Fie că vorbim de schimbarea de regim din ’89, tranziția spre economia de piață, aderarea la structurile euro-atlantice, criza financiară, pandemia, războiul de la granițe, schimbările ne-au marcat permanent existența. și ne-au insuflat o capacitate extraordinară de reziliență și adaptare. De-a lungul acestor ani, cel mai important imbold s-a dovedit a fi încrederea că putem merge înainte, că putem avea o viață mai bună indiferent de provocări. Am învățat cu toții, pe parcurs, că ai nevoie întodeauna de un partener – personal, profesional sau financiar”, a declarat Ionuț Stanimir, Director Marketing & Comunicare, BCR.

Studiul Money Matters a fost realizat la cererea Erste Group și a vizat țările din Europa Centrală și de Est – Austria, Ungaria, Croația, Cehia, Slovacia, România și Serbia.

Cercetarea a avut loc în lunile iunie și iulie 2022, pe un eșantion de 507 de persoane, reprezentativ la nivelul populației bancabile, cu vârsta de peste 15 ani. (Mediafax)

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …

One comment

  1. “și-au restrâns cheltuielile”?
    Citeste nu mai au cu ce. Puterea de cumparare dupa plan ar trebui sa scada cu 2% odata cu inflatia.
    Realitatea sta diferit si solutii nu prea are nimeni.
    E nevoie de o criza majora mondiala care sa rezeteze drepturile si sa le alinieze cu moralul.