Friday , April 26 2024

Analiştii văd în 2011 creştere economică de 1,2%, inflaţie de 4,3% şi deficit bugetar de 5% din PIB

România va înregistra în acest an o creştere economică de 1,2%, o rată anuală a inflaţiei de 4,3% şi un deficit bugetar de 5% din PIB, potrivit mediei estimărilor analiştilor, mai pesimiste decât prognozele anunţate de autorităţi.

FMI şi Guvernul anticipează că economia va creşte în acest an cu 1,5% şi ţintesc reducerea deficitului bugetar de la 6,6% din PIB în 2010 la 4,4% din PIB. Totodată, BNR a stabilit pentru acest an o ţintă de inflaţie de 3%, plus/minus un punct procentual, şi estimează că rata anuală se va situa la 3,4% în decembrie 2011.

Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi-au exprimat, în cadrul unui sondaj intern, opiniile privind evoluţia a 12 indicatori macroeconomici şi a doi indicatori ai pieţei de capital pe parcursul anului 2011.

Toţi respondenţii la sondaj se aşteaptă la reluarea creşterii economice pe parcursul anului 2011, estimările variind între 0,2% şi 1,7%.

De asemenea, toţi analiştii anticipează că inflaţia se va reduce în acest an, dar va continua să se situeze la niveluri ridicate, de 4% – 4,8%.

Referitor la modificarea ratei de politică monetară, cu o excepţie, toţi participanţii la sondaj se aşteaptă la reducerea acesteia în anul 2011, până la 5,25% – 6,25%. Media estimărilor analiştilor privind dobânda de politică monetară indică reducerea ratei de la 6,25% la 5,75%.

“Încadrarea în ţinta de deficit bugetar convenită cu FMI/UE este privită cu scepticism de majoritatea respondenţilor care se aşteaptă la un deficit bugetar de circa 5% din PIB faţă de ţinta de 4,4% din PIB. Chiar şi în aceste condiţii sunt de remarcat aşteptările privind reducerea considerabilă a deficitului bugetar pe parcursul acestui an comparativ cu 2010”, se arată într-un comunicat al AAFBR.

În continuare, deşi participanţii la sondaj se aşteaptă la o uşoară creştere a deficitului contului curent, exprimat ca procent în PIB, aceştia estimează şi o performanţă mai bună a investiţiilor străine directe în acest an comparativ cu 2010.

Astfel, media anticipaţiilor analiştilor indică reducerea deficitului de cont curent la 5,5% din PIB în acest an şi majorarea investiţiilor străine directe la 3,5 miliarde de euro. Cele mai optimiste previziuni arată că România ar putea atrage în 2011 investiţii străine directe de 4,9 miliarde de euro.

În ceea ce priveşte cursul de schimb, opinia analiştilor indică stabilitate, însă se poate sesiza o uşoară tendinţă de apreciere a leului faţă de euro pe parcursul acestui an. Estimările analiştilor privind cursul de schimb la finele acestui an variază între 4,05 şi 4,3 lei/euro, iar media se situează la 4,2 lei/euro.

Respondenţii la sondaj se aşteaptă la accelerarea creşterii soldului creditului neguvernamental şi al depozitelor constituite de companii şi populaţie la 5,9% în 2011, de la 3,5% în primele 11 luni din 2010, şi, respectiv, la 5% faţă de 1,9% în ianuarie – noiembrie 2010.

În cazul pieţei de capital, analiştii se aşteaptă la o creştere de circa 12% în cazul BET faţă de valoarea actuală de circa 5.700 de puncte şi de circa 28% în cazul BET-FI, comparativ cu nivelul actual de aproximativ 23.500 de puncte.

AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008 şi care reuneşte în rândurile sale peste 60 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.

Vezi si

Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%

Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă …