Saturday , May 4 2024

Eveniment EXTERN

Stiri Internationale

JURAMANTUL LUI MERKEL: Datoria ţărilor din zona euro nu va deveni comună “atât timp cât voi trăi”

Cancelarul german Angela Merkel a respins din nou, în mod categoric, ideea emiterii de euroobligaţiuni în contul datoriilor, afirmând marţi că acestea nu vor exista “atât timp cât (va) trăi” ea, potrivit unor unor participanţi la o reuniune a grupului parlamentar liberal (FDP), relatează AFP. “Vă dorim viaţă lungă”, i-ar …

Mai mult »

Patru romani au pradat-o pe mama ministrului de Interne francez

Patru români au fost condamnaţi luni seara, la Paris, la închisoare, pentru că au furat şi utilizat fraudulos, în mai, cardul de credit al mamei ministrului de interne Manuel Valls. Mama ministrului, în vârstă de 68 de ani, se afla la cumpărături într-un supermarket când a fost jefuită. Doi români, …

Mai mult »

Bucurie mare la Cairo. Egiptenii au un nou presedinte

Noul preşedinte al Egiptului este Mohamed Mursi, potrivit rezultatului alegerilor prezidenţiale din Egipt. Mohamed Mursi este reprezentatul Fraţilor Musulmani. Mii de egipteni reuniţi în piaţa Tahrir din centrul Cairo şi-au manifestat zgomotos bucuria, duminică, la anunţul victoriei candidatului Fraţilor Musulmani, Mohamed Morsi, în alegerile prezidenţiale, relatează AFP. Comisia Electorală Supremă …

Mai mult »

Grecia doreste amanarea cu doi ani a masurilor de austeritate. Isi vinde autostrada principala si aeroportul din Atena

Noul Guvern de coaliţie din Grecia vrea limitarea disponibilizărilor şi extinderea cu “cel puţin doi ani” a perioadei pentru aplicarea planului de redresare economică impus ţării în schimbul unui împrumut din partea UE şi FMI, potrivit unui document oficial publicat sâmbătă. În acest document, Guvernul condus de conservatorul Antonis Samaras …

Mai mult »

IMAGINEA SARACIEI: Grecii stau la coada la legume si fructe gratis

Măsurile de austeritate devastatoare cu care se confruntă Grecia au determinat numeroşi copii şi bătrâni să stea la coadă, la Atena, pentru a primi gratuit fructe şi legume donate de fermierii din Creta, relatează Daily Mail, în ediţia electronică, potrivit Mediafax. Grecia este dependentă de împrumuturile din partea altor ţări …

Mai mult »

Parchetul de la Kiev o va inculpa pe Iulia Timosenko pentru crima

Procurorii de la Kiev se pregatesc sa puna sub acuzare pe fostul prim-ministrul ucrainean Iulia Timosenko in cazul asasinarii unui deputat in 1996, o decizie care ar fi din ordinul presedintelui Viktor Ianukovici, spune opozitia. Intr-un interviu pentru ziarul ucrainean Kommersant, procurorul adjunct, Renat Kuzmin, a declarat ca are “dovezi …

Mai mult »

Boss-ul Formulei 1 a dat mita 44 milioane dolari

Un bancher recunoaşte că a primit 44 milioane de dolari mită de la Ecclestone, bossul Formulei 1. Gerhard Gribkowsky, fost înalt funcţionar la banca germană de stat BayernLB, a recunoscut, miercuri, în faţa instanţei, că a primit mită de la Bernie Ecclestone în timpul procesului de vânzare a drepturilor comerciale …

Mai mult »

Hosni Mubarak este in coma

Surse medicale şi militare au dezminţit pentru AFP că fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak este în “moarte clinică”, aşa cum a anunţat agenţia oficială Mena, afirmând că acesta se află în comă după ce a fost victima unui atac cerebral. Aceste incertitudini despre starea de sănătate a lui Mubarak, în …

Mai mult »

Zeci de romi romani retinuti la granita dintre Franta si Elvetia

Aproximativ 40 de romi de origine română au fost reţinuţi pentru verificări, marţi dimineaţă, la frontiera dintre Franţa şi Elveţia. Cei aproximativ 40 de români au fost opriţi marţi dimineaţă la punctul vamal Moillesulaz, situat la frontiera dintre Franţa şi Elveţia, relatează site-ul de ştiri TDG.ch. Romii sunt suspectaţi de …

Mai mult »

Alegeri Franta: Stanga si aliatii ei au castigat majoritatea in Parlament

Partidul Socialist şi aliaţii săi apropiaţi (stânga radicală şi diverse forţe politice de stânga, fără ecologişti) au câştigat majoritatea absolută în Parlamentul francez cu 314 mandate din totalul de 577, potrivit rezultatelor definitive. Potrivit rezultatelor definitive ale Ministerului de Interne pentru Franţa metropolitană şi teritoriile de peste mări şi rezultatelor …

Mai mult »