Thursday , April 25 2024

IMAGINEA SARACIEI: Grecii stau la coada la legume si fructe gratis

Măsurile de austeritate devastatoare cu care se confruntă Grecia au determinat numeroşi copii şi bătrâni să stea la coadă, la Atena, pentru a primi gratuit fructe şi legume donate de fermierii din Creta, relatează Daily Mail, în ediţia electronică, potrivit Mediafax.

Grecia este dependentă de împrumuturile din partea altor ţări din zona euro şi de la Fondul Monetar Internaţional încă din mai 2010. În schimb, Atena a fost obligată să taie drastic cheltuielile, salariile şi pensiile şi să crească taxele. Măsurile au condus ţara într-o recesiune dură, cu o rată a şomajului de 22 la sută şi sute de mii de afaceri închise.

Imaginea sărăciei care afectează ţara a fost pe deplin ilustrată de sute de greci ce stăteau la coadă în centrul Atenei pentru a primi pachete cu legume gratuit.

Fermierii din Creta au distribuit aproximativ 2.700 de pachete de câte zece kilograme de produse, în cooperare cu autorităţile municipale.

Printre persoanele care aşteptau la coadă se numără şi Panayiota Sidera, o tânără în vârstă de 31 de ani din Atena. Ea susţine că este şomeră de doi ani şi jumătate şi că nici soţul ei nu mai are loc de muncă. Cuplul trăieşte cu o pensie de hadicap de 250 de euro pe lună şi chiria pentru apartamentul pe care îl deţine, având de plată o rată de 540 de euro pe lună.

Vezi si

Zborurile din toată Europa, perturbate joi de greva controlorilor de trafic aerian din Franța

Multe anulări și întârzieri de zboruri afectează joi, 25 aprilie, traficul aerian din Europa, după …