Monday , April 29 2024

Eveniment EXTERN

Stiri Internationale

Democraţii îşi consolidează majoritatea în Senatul american, dupa alegeri

Democraţii şi-au consolidat majoritatea în Senatul american în urma alegerilor legislative de marţi, câştigând locuri în state care erau mai degrabă favorabile republicanilor, potrivit unor rezultate publicate miercuri. Partidul preşedintelui Barack Obama, care, în precedenta legislatură, graţie sprijinului acordat de doi independenţi, dispunea de o majoritate de 53 de locuri …

Mai mult »

Plan de austeritate în Grecia: Se reduc salariile şi pensiile

Legea aprobată în parlament creşte vârsta de pensionare cu doi ani, la 67 de ani, taie pensiile şi salariile pentru a doua oară în acest an. Premierul elen, Antonis Samaras, a reuşit să mobilizeze suficient sprijin în parlamentul de la Atena pentru aprobarea unui pachet de măsuri de austeritate necesare …

Mai mult »

Francois Hollande, gafa jenanta de limba in scrisoarea de felicitare pentru Obama. Si Sarkozy avea probleme cu engleza

E din ce în ce mai clar că Francois Hollande are probleme cu engleza. Preşedintele Franţei a trimis o scrisoare omologului său Barack Obama pentru a-l felicita cu ocazia unui nou mandat, dar a făcut o greşeală. În scrisoarea publicată de Palatul Elysée, preşedintele Franţei semnează cu sintagma “friendly, François …

Mai mult »

Primele 2 state americane au legalizat prin referendum consumul de marijuana in scop recreativ

Locuitorii din Washington şi Colorado au votat marţi, un referendum, în legătură cu consumul de marijuana în scop recreativ. Colorado şi Washington au devenit marţi primele state americane care au legalizat, prin referendum, consumul de canabis în scopuri recreative, potrivit estimărilor presei americane, relatează AFP. Potrivit cotidianului Denver Post, în …

Mai mult »

Obama, prima fotografie dupa victorie

După ce posturile de televiziune CNN, MSNBC şi CBS au anunțat că Obama a fost reales marţi preşedinte al Statelor Unite, depăşind pragul de 270 de voturi din partea “marilor electori”, cel mai puternic om din lume a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care își îmbrățișează soția. …

Mai mult »

Mitt Romney a votat. Cine este cu adevarat candidatul republican la Casa Alba?

Mitt Romney, candidatul republican la preşedinţia SUA, a votat, marţi, împreună cu soţia sa, Ann, în orăşelul Belmont (statul Massachusetts), informează AFP. Ultimele sondaje arată că Mitt Romney a plecat cu şansa a doua în scrutinul prezidenţial american, dar diferenţa faţă de Barack Obama este în marja de eroare. Analiştii financiari …

Mai mult »

America isi alege presedintele. In noua state s-au deschis sectiile de votare

Primele birouri de vot s-au deschis în nouă state americane, marţi dimineaţa, la ora 06.00 (13.00 ora României) în vederea alegerilor prezidenţiale, în cadrul cărora se confruntă Barack Obama şi republicanul Mitt Romney. Alegătorii au început să voteze în Virginia, Connecticut, Indiana, Kentucky, Maine, New Hampshire, New Jersey, New York …

Mai mult »

BBC: Zece lucruri bizare legate de alegerile prezidentiale americane

BBC News Online prezinta o lista cu zece lucruri bizare legate de alegerile prezidentiale americane. 1. De ce alegerile au loc intotdeauna martea? Martea de dupa prima luni din noiembrie a fost stabilita ca ziua alegerile prezidentiale in 1845, iar eforturile de a muta scrutinul in weekend au esuat. La …

Mai mult »

Greva de 48 de ore in Grecia: 60.000 de oameni in strada la Atena si Salonic

Aproximativ 40.000 de persoane manifestau, marţi, la Atena şi 20.000 de la Salonic, în cadrul unei greve generale de 48 de ore în sectoarele privat şi public în Grecia, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate, potrivit primelor estimări ale poliţiei. La Atena, două marşuri separate, unul de circa …

Mai mult »

Atentat la o bază militară din Irak: Cel puţin 25 de persoane au murit

Cel puţin 25 de persoane au murit marţi într-un atentat cu maşină capcană care a vizat o bază militară situată la nord de Bagdad, într-o zi destinată atragerii de noi recruţi, informează surse medicale şi din domeniul securităţii. Explozia s-a produs spre miezul zilei (11.00, ora României) în oraşul Taji, …

Mai mult »