Wednesday , May 8 2024

Ponta s-a dus la Cotroceni sa discute cu Basescu

Premierul Ponta se afla la Palatul Cotroceni, la o intalnire cu presedintele. Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta discuta despre obligaţiile externe ale României şi despre negocierile din aceste zile cu FMI. Întâlnirea vine la solicitarea şefului statului.
Înainte de întâlnirea cu Traian Băsescu, premierul a discutat, la Guvern, cu ministrul de Finanţe, Florin Georgescu. A fost o întâlnire normală, în contextul în care la Palatul Cotroceni a fost invitat, miercuri, întregul Cabinet. Doar premierul Victor Ponta a dat curs invitaţiei venite din partea preşedintelui Băsescu.
Temele de consultări “comunicate Guvernului” sunt:
– acordul stand-by cu FMI şi Comisia Europeană – stadiul implementării măsurilor structurale, în perspectiva începerii noii misiuni comune a instituţiilor financiare;
– stadiul îndeplinirii obligaţiilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare;
– reluarea plăţilor în cadrul Programelor Operaţionale aflate în proces de suspendare: măsurile avute în vedere de Guvern pentru remedierea deficienţelor constatate de Comisia Europeană în sistemele de management şi control ale Programului Operaţional Regional – Regio, Programului Operaţional Sectorial Transport şi Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, precum şi în ceea ce priveşte Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică;
– bugetul naţional pe anul 2013 – prioritizarea cheltuielilor bugetare astfel încât să se asigure sustenabilitate şi creştere economică;
– poziţia Guvernului în cadrul negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene (2014 – 2020) şi corelarea acestuia cu strategia fiscal-bugetară deja aprobată.

Vezi si

Iohannis, despre sistemele Patriot: Vedem ce putem oferi Ucrainei și ce putem primi în schimb

Să vedem ce putem să oferim și evident ce putem să primim în schimb pentru …