Tuesday , April 30 2024

Unde a fost plecat Dan Diaconescu? A stat doar la Nisa, intr-un hotel de 5 stele

Dan Diaconescu nu s-a întâlnit cu nici un investitor şi nu a făcut “turul Europei”, aşa cum a anunţat la sosirea pe Aeroportul Otopeni.  România TV a obţinut, în exclusivitate, traseul făcut de Dan Diaconescu în aceste zile.
La sosirea pe Aeroportul Otopeni, Dan Diaconescu declara că a călătorit în cinci ţări în ultimele 48 de ore.
Dan Diaconescu nu a stat efectiv decât într-o singură ţară – Franţa. El a plecat luni seara din Bucureşti spre Munchen, unde nu a făcut decât escală în drumul spre Nisa, unde a petrecut două zile într-un hotel de 5 stele.
Drumul de întoarcere, de la Nisa la Bucureşti, a avut de asemenea o escală, la Viena.
În plus, potrivit informaţiilor România TV, întâlnirile cu diverşi oameni de afaceri, cu care Dan Diaconescu s-a lăudat la întoarcerea în ţară, nu au avut loc.
Dan Diaconescu a aterizat miercuri, în jurul orei 13.00, pe Aeroportul Henri Coandă, el întorcându-se în ţară cu o cursă de la Viena. La sosirea în Capitală, Diaconescu a declarat că a fost plecat în Germania, Spania, Franţa, Monaco şi Austria şi a adăugat că e posibil să părăsească din nou România, în cursul serii de miercuri.

Vezi si

Meteo. Ploi în mai multe regiuni în minivacanța de 1 Mai și de Paște

Meteorologii anunţă că, de 1 Mai şi de Paşte, temperaturile vor fi uşor mai ridicate …

One comment

  1. Daca-i asa ce vorbesc ziarele atunci acest Diaconescu -i un palavragiu sa nu spun mai multe…