Wednesday , May 15 2024

ANAF a blocat conturile TVR. "Blocarea conturilor afecteaza procesul democratic", reactioneaza televiziunea publica

Fiscul a blocat conturile Televiziunii publice, Mai mult, TVR ar fi executată silit de ANAF, informează Realitatea TV. Motivul: datoria TVR de 308 milioane de lei. ANAF a început să ia bani din conturile TVR.
ANAF a început executarea silită a Televiziunii Publice. Fiscul a decis să ia bani din conturile TVR pentru a recupera mai multe datorii strânse din neplata taxelor, impozitelor şi contribuţiilor sociale ale angajaţilor Televiziunii Publice.
Această procedură de executare silită, potrivit informaţiilor Realitatea TV, presupune şi un sechestru pe bunurile televiziunii. Conturile TVR au început să fie blocate încă de la finalul anului trecut, din cauza acestei neplăţi către bugetul de stat. Despre această situaţie vorbea şi premierul Victor Ponta, care declara că TVR se află într-adevăr în faliment şi că ar avea datorii de 50 de milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al TVR, luni, ANAF a blocat în totalitate conturile TVR. Televiziunea Publică susţine, însă, că suma restantă către bugetul de stat este de 272.000 de lei.
“Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat astăzi în totalitate conturile operaţionale ale Televiziunii Române, din cauza datoriilor acumulate – din 2005 până la finalul lui 2011 – către bugetul de stat. Acestea sunt în valoare de 272.699 mii lei.
În aceste condiţii, conducerea televiziunii publice atrage atenţia opiniei publice că măsura dispusă duce la blocarea activităţii TVR în timpul campaniei electorale, ceea ce poate aduce prejudicii procesului democratic. În perioada următoare, conducerea TVR va identifica soluţii pentru deblocarea situaţiei”, se arată într-un comunicat al TVR.

Vezi si

10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan

Am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morți pe drumurile României, afirmă social-democratul …