Saturday , May 11 2024

Flutur: ”Sunt șanse reale ca în acest an să aflăm câștigătorii licitațiilor pentru a începe, în sfârșit, lucrările la primele autostrăzi din județul Suceava”

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că în cursul zilei de luni s-a întâlnit Consiliul Interministerial și a dat aviz pozitiv proiectului de autostradă Pașcani – Suceava.
Din aproape în aproape, proiectul Autostrăzii A7 Pașcani – Suceava – Siret prinde contur. Urmează de luni să fie pus pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii timp de 10 zile, pentru transparență decizională, după care în ședință de Guvern se aprobă indicatorii tehnico – economici, asta înseamnă undeva la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie, după care Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) poate scoate la licitație proiectarea tehnică și execuția”, a declarat Gheorghe Flutur.
Reamintim că luna trecută Studiul de Fezabilitate pentru Autostrada Paşcani- Suceava a fost avizat de către Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, după ce anterior documentul a fost avizat de CNAIR.
Parte a A7 (Autostrada Moldovei), sectorul Paşcani- Suceava (62 de km) are o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport. Autostrada va fi împărţită în două loturi, care vor fi licitate independent, respectiv Lotul 1 (33 km): Nod rutier Roşcani cu descărcare în DJ 208C şi Lotul 2 (28, 97 km): Nodul Rutier Aeroport şi Drum de legătură între DN29 şi Aeroport. Trei judeţe vor fi tranzitate de această nouă autostradă: Iaşi (12,3 km), Botoşani (6,5 km) şi Suceava (43,17 km). Pe traseu vor fi construite inclusiv 23 de viaducte, 37 de pasaje, 12 poduri, 8 parcări, 2 centre de întreţinere şi coordonare şi 5 noduri rutiere: Tătăruşi – Heci (DJ208F), Dolhasca (DJ208I), Roşcani (DJ208C), Dumbrăveni (DJ208B), Aeroport Suceava (cu drum acces în DN29 şi drum acces la Aeroport). Noua autostradă va asigura inclusiv legătura cu Punctul de Trecere a Frontierei româno-ucrainene de la Siret.

Gheorghe Flutur a reamintit faptul că tot în transparență decizională este afișată și documentația pentru Autostrada Nordului (Varianta Ocolitoare Gura Humorului).

”Sunt șanse reale ca în acest an să aflăm câștigătorii licitațiilor pentru a începe, în sfârșit, lucrările la primele autostrăzi din județul Suceava”, a mai spus președintele Consiliului Județean Suceava. (O.S.)

Vezi si

Bărbat de 24 de ani din Șcheia, arestat pentru că a amenințat polițiștii veniți să aplaneze un scandal

Duminica trecută,  polițiștii din Șcheia au fost sesizați prin 112 de către M. Tiberiu despre …