Friday , May 10 2024

O mină marină a fost depistată în Marea Neagră, aproape de Costinești

O mină marină a fost depistată în Marea Neagră, la patru kilometri de stațiunea Costinești. Forțele Navale intervin pentru a o dezamorsa.

O posibilă mină marină a fost semnalată de Garda de Coastă joi dimineață, 7 martie, fiind solicitată intervenția Forțelor Navale Române.”Dragorul maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente”, o echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române, specializată în dezamorsarea și distrugerea dispozitivelor explozive, precum și un elicopter PUMA Naval execută, începând cu ora 7.00, o misiune de cercetare a spațiului maritim în zona Costinești -Tuzla – 23 August – Mangalia pentru localizarea unui obiect plutitor – posibilă mină marină”, anunță un comunicat al MApN.

Conducerea Statului Major al Forțelor Navale a ordonat luarea măsurilor necesare pentru trimiterea navei militare, echipei de scafandri de intervenție și elicopterului PUMA Naval în raionul maritim indicat, pentru investigarea situației.

Mina a fost observată miercuri de niște pescari din Costinești, relatează Digi24. Ei se aflau pe o barcă în larg, la aproximativ o milă marină de țărm, când au văzut un obiect suspect care semăna cu o mină. Au sunat la 112 și au anunțat locul în care se află și că acolo e și o mină marină.

Această mină se află la o milă marină, adică aproximativ trei, patru kilometri în larg față de țărmul stațiunii.

 

Vezi si

Ciolacu cere ca producătorii să fie obligați să treacă vizibil pe ambalaj dacă reduc gramajul, dar mențin prețul

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că urmează să fie elaborată o reglementare în baza căreia producătorii …