Thursday , May 9 2024

Proiectul de extindere și mansardare a Școlii Gimnaziale „Miron Costin” a fost aprobat de CL Suceava

Consiliul Local Suceava a aprobat, în ședința de joi, 29 februarie, proiectul de hotărâre inițiat de primarul Ion Lungu cu privire la studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici estimați la extinderea pe verticală – mansardare şi de dotare – a clădirii Şcolii Gimnaziale Miron Costin din cartierul Burdujeni.

Prin investiția – necesară pentru „adaptarea sistemului de educaţie la evoluţia tehnologică” și care se ridică la 9,756 de milioane de lei – se are în plan mansardarea aferentă Corpului C1, precum și o îmbunătăţire a caracteristicilor tehnice şi funcţionale a clădirii, izolaţiei anvelopei superioare – în ce priveşte economia de energie, cât şi înlocuirea finisajelor interioare şi exterioare uzate.

Atât în ședință, cât și anterior acesteia, primarul a spus că actualele finisaje nu mai corespund nici estetic şi nici calitativ și, întrucât Școala „Miron Costin” este printre cele mai mari din municipiul Suceava – numărul de clase a crescut de 46 la 52, iar cel al elevilor, de la 1,290 la 1.395 – s-a făcut un proiect (care se va implementa cu fonduri europene) şi clădirea respectivei școli. Totuși, spre deosebire de alte proiecte precum mansardarea de la școala 10 și de la școala 8 – unde sursele de finanțare au fost accesate în anii precedenți – în cazul Școlii „Miron Costin” sursa de finanţare o constituie Programul Regional Nord-Est 2012-2027, Prioritatea 6, O regiune educată, Obiectivul specific – Îmbunătăţirea accesului egal la servicii de calitate şi incluzive în educaţie, formare şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurii accesibile.

De aceea documentația care a fost pregătită va fi depusă, în vederea obținerii finanţării, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est – cu sediul la Piatra Neamţ iar aprobarea indicatorilor în CL Suceava fiind o condiție prealabilă la dosarele cererilor de finanțare pentru multe din proiectele cu finanțare europeană. (Dan PRICOPE)

 

 

 

Vezi si

Fiecare elev de la Liceul cu Program Sportiv are propriul dulăpior pentru rechizite și lucruri personale. Telefoanele vor fi ”încuiate” în timpul orelor

În urmă cu un an de zile, conducerea Liceului cu Program Sportiv Suceava implementa, în …