Thursday , May 9 2024

”Duel” pentru castelul natal al lui D’Artagnan

“Castelul Castelmore este de vânzare. Zece secole de istorie”: Va deveni oare reședința lui D’Artagnan, eroul din capodopera romanescă a scriitorului Alexandre Dumas “Cei trei muschetari”, un muzeu ce va atrage un număr mare de turiști sau o reședință de vacanță a CEO-ului unui gigant din domeniul comerțului cu amănuntul, se întreabă jurnaliștii de la AFP, citați de Agerpres.

Situată în satul Lupiac din departamentul Gers, în sud-vestul Franței, această clădire, care la începutul secolului al XVII-lea a fost locul de naștere al lui Charles de Batz de Castelmore, a cărui viață petrecută în slujba coroanei franceze a inspirat celebrul personaj al lui Alexandre Dumas, este de vânzare de peste doi ani.
Castelul de 700 de metri pătrați, cu o fațadă ocru, se află în prezent în centrul unui “duel” între autoritățile locale, care vor să îl transforme într-un centru turistic și cultural, și CEO-ul gigantului Auchan Retail, Yves Claude, care are “planuri pentru o locuință privată” pe acest domeniu, a declarat pentru AFP o sursă familiarizată cu acest dosar.

Autoritățile locale speră să profite de faima internațională a muschetarului regal pentru a dezvolta zona. și la nivelul întregii Franțe, eroul romanului lui Dumas rămâne popular: 3,3 milioane de spectatori au vizionat filmul “‘Les trois mousquetaires: D’Artagnan'”, lansat în primăvara anului trecut, iar partea a doua, ”Les trois mousquetaires: Milady”, în cinematografe de la începutul lunii decembrie, umple, de asemenea, sălile de proiecții.
În 2022, departamentul Gers a dorit să achiziționeze castelul, situat la aproximativ 120 km distanță de Toulouse și evaluat la aproximativ 1 milion de euro, a declarat pentru AFP președintele său, Philippe Dupouy.
Originar din regiune, premierul francez de la acea vreme, Jean Castex, a susținut inițiativa. Însă aceasta a eșuat, deoarece proprietarul clădirii a cerut o sumă dublă, iar castelul are nevoie de lucrări majore de renovare.

Asaltul castelului

În 2023, anul în care s-au împlinit 350 de ani de la moartea muschetarului francez, ucis în timpul asediului de la Maastricht, oficialii locali, regionali și de stat au refuzat să se recunoască învinși: au lansat “Autour de d’Artagnan”, o asociație care își propune să creeze un proiect “ambițios” în jurul mândrului gascon, și au făcut o nouă propunere de achiziție în vara trecută.
Însă o decizie surpriză a diminuat entuziasmul actorilor publici: pe 19 decembrie, Société d’aménagement foncier et d’établissement rural (Safer) din Gers a optat pentru o altă alegere.
Acest organism dispune de un drept de preempțiune asupra castelului datorită celor 150 de hectare de terenuri agricole care îl înconjoară. Cu toate acestea, și-a exprimat interesul față de propunerea de achiziție făcută de Yves Claude, CEO-ul Auchan Retail, care ar dori să transforme castelul în reședința lui secundară.

Proiect privat

Autoritățile locale au primit astfel o lovitură dură și caută încă o modalitate pentru a răspunde. Avizul emis de Safer a venit într-un “moment extrem de prost” și este “foarte prost înțeles aici”, a declarat pentru AFP un politician local, care preferă să nu fie identificat.
“Ar fi păcat ca un astfel de patrimoniu să cadă în mâinile sectorului privat”, deplânge Muriel Abadie, o politiciană din Gers și vicepreședintă a regiunii Occitanie, responsabilă cu turismul.
“Sunt surprins că, între un proiect de interes general pentru regiunea noastră și un proiect privat, oricât de respectabil, Safer nu a ales proiectul de interes general”, a deplâns deputatul local Jean-René Cazeneuve.
În Consiliul Departamental, Philippe Dupouy a pus sub semnul întrebării soliditatea proiectului comunității de comune, care, în opinia sa, “nu este foarte bine definit în acest stadiu”.
Pentru a-și păstra speranțele, partenerii publici ai proiectului se agață de faptul că procedura Safer nu a fost încă finalizată, după cum a confirmat chiar Safer pentru AFP, precizând totuși că procesul său decizional este “supus prin lege în fața normelor de confidențialitate”.
Potrivit unei surse familiarizate cu dosarul de achiziție, o decizie finală ar putea fi luată în jurul datei de 22 ianuarie.  (Agerpres)

Vezi si

Eurovision. Cele 10 țări calificate după prima semifinală. Moldova a ratat finala

Primele 10 ţări care s-au calificat în finala concursului muzical Eurovision au fost selectate după …