Saturday , May 11 2024

Premierul Ciolacu: Pe 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că de la 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5%, indicele de inflaţie, iar inechităţile se vor repara prin noua lege a pensiilor.

”Avem legea cu inflaţia. Anul trecut s-a făcut o excepţie, pentru că, dacă s-ar fi pus inflaţia, cum e legea, cu un an înapoi decât anul respectiv, oamenii ar fi pierdut foarte mult şi am avut cea mai mare inflaţie, 14,5 media. Anul acesta avem inflaţia cea mai mare în acel an, la fel, este inflaţie medie de 13,5.
De la 1 ianuarie toată lumea primeşte la fel. Inechităţile se vor repara prin noua lege a pensiilor, e cu totul altceva”, a spus premierul, întrebat dacă pensiile vor creşte de la 1 ianuarie anul viitor.

”La 1 ianuarie toate pensiile se măresc cu 13,5, indicele de inflaţie, ăsta este un lucru clar”, a mai spus premierul. ”Eu îmi doresc şi aşa am convenit şi cu Comisia, ca legea să fie promulgată la 1 ianuarie, pe urmă Ministerul să aibă câteva luni ca să o poată pregăti să o pună în aplicare”, a mai arătat Ciolacu.

 

Vezi si

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care …