Friday , May 10 2024

La 19 ani, Cori Gauff câștigă primul ei Grand Slam, la US Open

Americanca de 19 ani Cori Gauff, numărul 6 WTA, a câștigat sâmbătă primul ei trofeu de Grand Slam acasă, la US Open. Ea a învins-o pe Aryna Sabalenka, noua lideră mondială, în trei seturi, 2-6,6-3, 6-2.

Sabalenka, jucătoare care va prelua locul 1 în lume de luni, încerca al doilea titlu de Grand Slam al carierei – și al anului, după titlul de la Australian Open. Ea a mai ajuns anul acesta în semifinale la Roland Garros și la Wimbledon.

Iar după primul set, unul dominant pentru ea, părea că e în direcția cea bună. Dar Gauff a întors, treptat, meciul, ajutată de o defensivă de oțel, de netrecut pentru atacurile tot mai nerăbdătoare ale Arynei. Gauff a legat o serie de șase game-uri începută pe finalul setului doi și s-a desprins entuziasmant în decisiv.

După ultimul Slam al anului, Gauff va fi pe locul 3 mondial, după Sabalenka și Iga Swiatek, începând de luni.

Vezi si

Juniorii III de la CSU Suceava s-au calificat de pe primul loc la turneul final – valoare

Grupa de juniori III de la CSU Suceava s-a calificat de pe primul loc la …