Alte stiri
O femeie și un bărbat în stare critică după un accident, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD
acum 6 hours
Un băiat în vârstă de opt ani din România a fost găsit înecat în mare, în apropiere de stațiunea Elenite din Bulgaria, a anunțat, marți, Direcția regională Burgas a Ministerului de Interne bulgar.
Marți dimineață, în jurul orei 8:43, a fost anunțată secția de poliție din Nessebar. Incidentul a avut loc într-o zonă nepăzită a plajei, între hotelurile Royal Park și Zornitsa. Copilul se ținea de o saltea atunci când a fost tras în larg de marea agitată, relatează Antena 3.
Băiatul de opt ani a intrat în mare împreună cu mama și fratele său mai mic. La un moment dat, curenții l-au tras în larg pe copil, cu salteaua, mama lui nemaiputând să-l țină. Aceasta și-a cărat al doilea copil, mai mic, la mal și a cerut ajutorul oficialilor aflați pe jet ski-urile din apropiere. Aceștia au ajuns la salteaua care era purtată în larg și au constatat că copilul se înecase.
Trupul său urmează să fie dus pentru autopsie la Departamentul de Medicină Legală al Spitalului Universitar Multidisciplinar de Tratament Activ – Burgas, potrivit BTA.bg.
Salvamarii de pe coasta sudică a Mării Negre au declarat că, în ciuda vremii călduroase, este periculos să se intre în mare din cauza valurilor violente care se manifestă de câteva zile.
Tags Bulgaria copil inecat Obiectiv de Suceava roman
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că urmează să fie elaborată o reglementare în baza căreia producătorii …