Un bărbat de 53 de ani, băut, a lovit o mașină în Burdujeni și a fugit de la locul accidentului. În scurt timp a apărut fiica sa, care susținea că ea se afla la volan
Vineri seara, în jurul orelor 20:30, M. Viorica, de 32 ani, din Adâncata, a condus un autoturism marca Opel, pe strada Păcii, din Suceava, având direcția de deplasare dinspre magazinul ,,Peny,, către magazinul ,,Torino”. La intersecția cu str. Calea Burdujeni a efectuat viraj dreapta, a pătruns pe str. Calea Burdujeni, iar autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat din spate de către un autoturism marca VW Touran, care era condus de către O. Ion, de 53 de ani, din Suceava. Imediat după impact, șoferul Volkswagen-ului a plecat de la fața locului.
M. Viorica a apelat serviciul de urgență 112 solicitând prezența unui echipaj medical, acuzând dureri în zona gâtului.
Morariu Viorica a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Iaon cel Nou” Suceava. La unitatea spitalicească persoanei vătămate i s-a stabilit următorul diagnostic:,,contuzie coloană cervicală”.
La fața locului s-a prezentat B. Georgeta, fiica lui O. Ion, care a declarat că ea a condus autoturismul marca VW Touran în momentul impactului.
Cele două femei au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În urma cercetărilor și din declarațiile celor implicați s-a stabilit faptul că la volanul autoturismului VW se afla în momentul impactului numitul O. Ion.
Conducătorul autoturismului VW, O. Ion a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,33 mg/l alcool pur în aer expirat, fiindu-i recoltate probe biologice.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii şi „vătămare corporală din culpă” și ,,părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”. (O.S.)