Saturday , May 11 2024

O femeie de 46 de ani a murit după ce a intrat cu un ATV într-un cap de pod, pe un drum forestier din Argel

Miercuri, în jurul orei 14:45, H. Carmen, de 46 ani, s-a deplasat împreună cu cumnata sa, H. Constantina de 28 ani cu un ATV pe drumul forestier Dubul, din localitatea Argel, comuna Moldovița. În apropierea podului ce traversează pârâul Dubul, femeia de 46 de ani a pierdut controlul direcției autovehiculului, intrând în coliziune cu capul de pod, ulterior ajungând în albia pârâului.

La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul SAJ Suceava precum și două echipaje SMURD, care i-au acordat numitei Hloșciuc Carmen primul ajutor, efectuându-se manevrele de resuscitare, timp de 50 de minute, fără rezultat pozitiv, iar la ora 16:35 a fost constatat decesul.

Cealaltă femeie, H.  Constantina, pasageră pe locul din spate al ATV-ului i-au fost acordate îngrijiri medicale, având ca diagnostic preliminar o plagă la nivelul membrului inferior. Ulterior aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, pentru investigații suplimentare.

Polițoștii au stabilit că nu  sunt întrunite elelmentele unui accident rutier, evenimentul nefiind produs pe un drum deschis circulației publice.

A fost  întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de: ,,Ucidere din culpă”  și ,,Vătămare corporală din culpă”. (O.S.)

Vezi si

Șapte noi săli de clasă pentru elevii LPS, prin mansardarea clădirii principale. În ultimii ani a crescut considerabil numărul candidaților pentru admiterea la liceu

Creșterea efectivelor de elevi din ultimii ani impune crearea de noi spații de învățământ sau …