Friday , May 10 2024

Cod galben de inundații pe râuri din județul Suceava, până joi noapte

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până la miezul nopţii, pe râuri din județul Suceava și alte 9 judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul orar 12:00 – 00:00, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a propagării, se pot depăşi Cotele de atenţie pe râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Olt (judeţele: Harghita, Covasna şi Braşov), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ şi Harghita) şi Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea).

Atenţionarea hidrologică vizează, în principal, fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri, cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe parcursul zilei de joi, începând de la ora 16:00 până la ora 22:00, pe unele râuri mici din judeţele: Cluj, Alba, Suceava, Harghita şi Covasna, potrivit Agerpres.

 

Vezi si

Fiecare elev de la Liceul cu Program Sportiv are propriul dulăpior pentru rechizite și lucruri personale. Telefoanele vor fi ”încuiate” în timpul orelor

În urmă cu un an de zile, conducerea Liceului cu Program Sportiv Suceava implementa, în …