Friday , May 10 2024

Amendament PSD la legile educației, votat de deputați: Rectorii în funcție la intrarea în vigoare a noii legi pot sta încă un deceniu la conducerea universităților

Actualii rectori care vor fi în funcție la intrarea în vigoare a noilor legi ale educației vor putea să rămână la conducerea universităților pentru încă două mandate de câte 5 ani fiecare. Aproape toți deputații din Comisia de Învățământ, cu excepția USR, au aprobat un amendament PSD la proiect, anunță edupedu.ro.

Acest amendament a modificat propunerea Ministerului Educației, care prevedea că se ia în calcul și mandatul în derulare la intrarea în vigoare a legii, la numărul maxim de mandate.

Iată ce prevede amendamentul adoptat la articolul 137:

„Durata mandatului de rector este de 5 ani. O persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate. În calculul numărului maxim de mandate se iau în considerare și mandatele de 5 ani incomplete, întrerupte în urma demisiei, demiterii sau suspendării“.

Practic, acest text a înlocuit varianta Ministerului Educației, care avea o completare, în sensul că „în calculul numărului maxim de mandate se luau în considerare și mandatele de 5 ani incomplete, întrerupte în urma demisiei, demiterii sau suspendării, precum și mandatele în curs la momentul intrării în vigoare a prezentei legi“.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Vezi si

Aproximativ 11.000 de ucraineni au trecut ilegal frontiera de nord a României de la începerea războiului

Numărul cetățenilor ucraineni care au trecut ilegal frontiera de nord a României din cauza războiului …