Thursday , May 9 2024

Wizz Air suspendă cinci curse de pe aeroporturile din România, patru dintre ele spre orașe din Italia

Wizz Air va suspenda în cursul lunii martie 2023 cinci rute spre și dinspre aeroporturile din București, Cluj Napoca, Iași și Sibiu, anunță boardingpass.ro

Cursa București – Ancona, inaugurată pe 3 ianuarie 2023, va fi suspendată în perioada 22 martie – 30 octombrie 2023, anunță boardingpass.ro. Altă cursă suspendată este București – Rimini (Italia) și retur. Această rută ar urma, să fie reluată pe 2 noiembrie 2023.

Cursa Sibiu – Madrid va dispărea și ea pe perioada verii. Conform datelor din sistemul de rezervări analizate de Boardingpass, Wizz Air nu va opera această rută în perioada 24 martie – 30 octombrie 2023.

Zborul Iași – Bari și retur ar urma să fie oprit de asemenea, însă ar urma să fie reluat în 1 noiembrie 2023. În schimb, ruta Cluj Napoca – Perugia, inaugurată în 18 decembrie 2022, va fi suspendată de la jumătatea lunii mai 2023, fără o dată la care ar putea fi reluată.

Vezi si

Şoferii români își doresc să primească o listă cu service-urile unde să își poată repara mașina în caz de accident

Majoritatea șoferilor români consideră util să primească o listă cu unități service unde să își …