Sunday , May 19 2024

Un șofer de 72 de ani din Rădăuți, băut bine, era cât pe ce să intre cu Loganul într-o mașină de poliție

Marți, în jurul orei 16.00, pe str. Ştefan cel Mare de pe raza municipiului Rădăuți, conducătorul unui autoturism Dacia Logan a plecat brusc de pe loc, fără a acorda prioritate de trecere unei autospeciale a Poliției Rutiere, polițistul de la volan fiind nevoit să evite mașina, pentru a evita o coliziune.

politia, masina noua Obiectiv

Loganul și-a continuat deplasarea în trombă, iar polițiștii au pus în funcțiune a semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție și au oprit mașina respectivă pe str. Iraclie Porumbescu,. La volan se afla L.I., în vârstă de 72 ani, domiciliat în Rădăuți,  care emana halenă alcoolică. A fost testat cu etilometrul, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aer expirat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea uni vehicul sub influența alcoolului”, iar bărbatul a primit și o amendă pentru că a plecat de pe loc fără să se asigure.

Vezi si

Candidații liberali la primăriile Comănești și Cacica, ”doi stâlpi ai Bucovinei”, lansați în prezența lui Gheorghe Flutur

Gheorghe Flutur, prim-vicepreşedinte PNL și președintele Consiliului Județean Suceava, a participat vineri la lansarea a …