Seria Netflix „Harry&Meghan” aduce noi acuzații incendiare, în partea a doua, ce va fi difuzată începând de joi.
După ce săptămâna trecută au fost lansate primele trei episoade, care nu au adus acuzațiile grave așteptate, Netflix a făcut public un trailer privind următoarele dezvăluiri.
Într-un clip de 90 de secunde, Harry este auzit spunând: „Mă întreb ce ni s-ar fi întâmplat dacă nu am ieșit când am făcut-o. Au fost fericiți să mintă pentru a-mi proteja fratele, nu au fost niciodată dispuși să spună adevărul pentru a ne proteja”.
Meghan Markle a adăugat: „Nu am fost aruncați la lupi, ci am fost hrană pentru lupi”.