Tuesday , April 30 2024

USR a început transcrierea tezei de doctorat a lui Bode. Teza nu poate fi copiată decât manual

Deputatul USR Iulian Bulai a anunțat, vineri, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că USR a început transcrierea tezei de doctorat a lui Lucian Bode. Anunțul vine la o zi după ce ministrul anunțase că teza sa este publică și că va da în judecată pe oricine mai spune că e secretizată. Teza nu poate fi însă copiată decât manual, conform spuselor lui Bulai și ale jurnalistei Emilia Șercan, care a scris prima dată despre teza de doctorat a lui Bode.
Bulai a mai transmis că USR va vorbi cu Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale, unul din cele două locuri unde se află teza lui Bode, pentru a găsi o soluție. Bulai a fost însoțit de Cristian Ghinea, care a transcris de mână fragmente din teză, și alți doi colegi de la tineret, Mihai Costea și Cristian Baciu. Bulai a scris pe telefon, conform deputatului.

”Facem un maraton al transcrierii tezei de doctorat a ministrului Bode. Pentru că lucrarea este de negăsit în librării sau alte biblioteci. Teza nu poate fi copiată la xerox sau fotografiată. Ea există doar în format de pagină scanată. Nu ai voie nici să faci foto la ecranul computerului. Astăzi am fost la Biblioteca Națională pentru a transcrie teza de doctorat a lui Lucian Bode. Împreună cu Cristian Ghinea și colegii de la USR tineret: Mihai Costea și Cristian Baciu. Situație ciudată: tezele de doctorat pot fi studiate doar de la două PC și doar transcrise la mână. Noaptea minții. Regulamentul este în vigoare din 25.09.2016. Luni voi cere o audiență la directorul Bibliotecii Naționale a României, domnul Adrian Cioroianu. Această situație nu poate continua în acest fel. USR transparentizează teza de doctorat a lui Bode. Cristian a scris cu pixul, eu am scris direct pe telefon. Asta este culmea digitalizării în România. Să faci cercetare pe bani publici, dar să împiedici prin orice mijloc accesul la informație”, a scris Bulai pe Facebook.

Lucian Bode a transmis că îi va da în judecată de acum încolo pe toți cei care vor spune că și-a secretizat teza de doctorat, din cauză că lucrarea este publică, la două biblioteci din țară, iar cei care spun asta ”își bat joc” de munca lui: ”E publică, la Biblioteca Universitară din Cluj și Biblioteca Națională”, a spus ministrul de Interne joi seară, la Digi24.

Vezi si

Finanțarea autostrăzii A7 a fost aprobată de deputați

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, contractul de finanţare, în valoare de 600 de milioane …