Tuesday , April 30 2024

Aproape 100 de sucevence s-au testat miercuri pentru diagnosticarea cancerului de col uterin

Investigațiile au avut loc în curtea Bisericii ”Sfânta Vineri” 

Miercuri, 28 septembrie, aproape 100 de sucevence s-au testat preventiv pentru diagnosticarea cancerului de col uterin. Testările se defășoară în cadrul unui program inițiat de Instutul Regional de Oncologie Iași, iar caravana mobilă a poposit miercuri, în curtea lăcașului de cult „Sfânta Vineri” din cartierul sucevean George Enescu. ”În data de 28 septembrie 2022, în intervalul orar 9.00 – 14.00, femeile din Suceava, cu vârsta între 25  și 64 de ani, s-au putut testa gratuit pentru prevenirea cancerului de col uterin în cadrul campaniei de screening desfășurată de Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iași și Fundația Enable România cu sprijinul Fundației Anastasie Crimca din Suceava”, au transmis reprezentanții Fundației Enable.

Testările au avut loc în cadrul proiectului POCU – ONCOPREV- Fii responsabilă de sănătatea ta! Prevenție, depistare, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin, implementat de către Institutul Regional de Oncologie Iași  în parteneriat cu Fundația Enable România. ”Programul are ca obiectiv (pentru anii 2020-2023) testarea a 170.000 de femei (din care 30.000  pentru Babeș-Papanicolau – segment 25-29 ani, și 140.000 pentru testare HPV -Virus Papiloma Uman -segment 30-64 ani), din acestea minim 91.000 femei aparținând grupurilor vulnerabile din Regiunea Nord-Est (Iași, Bacău, Vaslui, Neamț, Botoșani și Suceava)”, au completat organizatorii evenimentului.

Pentru realizarea activității medicale de screning IRO Iași a pus la dispoziție o unitate mobilă de screening, dotată cu aparatură și materiale sanitare precum un cabinet ginecologic care a fost amplasată în curtea Bisericii  “Sfânta Vineri”. Unitatea a fost insoțită de o echipa medicală de specialitate din cadrul spitalului care a realizeazat testările și o echipă pentru înregistrarea participantelor la screening.

În cursul acestei luni, echipele mobile pentru testările de cancer de col uterin au poposit și în comunele Straja, Horodnic de Sus, Stulpicani, Frătăuții Noi, și Zvoriștea, iar pe data de 27 septembrie, unitatea mobilă de screening a fost în orașul Siret. Aceste testări gratuite vor continua și ăn lunile următoare.

Femeile care se vor prezenta, trebuie să aibă vârsta între 25 și 29 de ani, pentru testare Babeș Papanicolau și între 30-64 ani, pentru testare HPV- Virus Papiloma Uman și nu au mai făcut vreun astfel de test gratuit în ultimii cinci ani. Nu vor fi testate pacientele care au antecedente sugestive de cancer de col uterin sau care au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin. ”Activitățile de informare, educare, conștientizare a grupului țintă a serviciilor mobile de screening pentru cancerul de col uterin, în vederea unei decizii informate cu privire la participarea la screening, este facută de către asistenții medicali comunitari”, a menționat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt al DSP Suceava. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …