Tuesday , April 30 2024

Cele 9 unități de învățământ care au obținut trofeul de ”Şcoală Europeană” 2022, premiate de Ministerul Educației și de IŞJ Suceava

 Festivitatea de la Palatul Parlamentului a debutat cu premierea școlillor sucevene aflate în top datorită calității documentațiilor depuse și a echipelor performante care au derulat proiecte europene. Delegația județului Suceava a fost formată din 30 de participanți, reprezentanții unităților școlare câștigătoare, directori, profesori și elevi implicați în organizarea și derularea de proiecte europene și reprezentanții Inspectoratului școlar Județean Suceava – inspectorul școlar general prof. Grigore Bocanci și inspectorul școlar pentru proiecte educaționale prof. Lidia Acostoaie. Pe lângă Certificatul ”Școală Europeană” 2022, fiecare școală premiată beneficiază și de suma de 5.000 lei, utilizabilă pentru dotarea instituției.

Miercuri, 8 iunie, la Palatul Parlamentului, Ministrul Educației Sorin Mihai Cîmpeanu a premiat unitățile de învățământ preuniversitar câștigătoare la a XVII-a ediție a Competiției Naționale ”Şcoală Europeană” 2022. Festivitatea a debutat cu premierea școlillor sucevene aflate în top datorită calității documentațiilor depuse și a echipelor performante care au derulat proiecte europene. Delegația județului Suceava a fost formată din 30 de participanți, reprezentanții unităților școlare câștigătoare, directori, profesori și elevi implicați în organizarea și derularea de proiecte europene și reprezentanții Inspectoratului școlar Județean Suceava – inspectorul școlar general prof. Grigore Bocanci și inspectorul școlar pentru proiecte educaționale prof. Lidia Acostoaie.

Luni, 13 iunie, ISJ Suceava a felicitat și premiat reprezentanții celor 9 unități de învățământ prin acordarea unei plachete/ diplomă de excelență, flori și șampanie. Toți cei prezenți la eveniment au ținut să precizeze că trofeul de ”Şcoală Europeană” este greu de obținut, munca fiind una intensă și de lungă durată, și că aceste rezultate au fost posibile datorită muncii în echipă.

La ediția din acest an, la nivel național, au fost depuse 131 de candidaturi, iar din județul Suceava au participat în competiție nouă unități școlare, toate fiind premiate: Şcoala Gimnazială nr. 10 Suceava cu 193 de puncte, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret cu 191 de puncte, Colegiul Național de Informatică ,, Spiru Haret” Suceava cu 189 p, Colegiul Național ,,Dragoș Vodă” Câmpulung cu 186 p,  Colegiul Tehnic ,,Petru Mușat”  Suceava cu 183 p, Şcoala Gimnazială ,,George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc cu 183 p, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu’’ Suceava cu 181 p, Colegiul Silvic ,,Bucovina” Câmpulung Moldovenesc cu 181 p și Liceul cu Program Sportiv  Suceava cu 173 p.

De menționat este faptul că 2 școli reconfirmă titlul pentru a doua oară: Colegiul Tehnic Latcu Voda Siret și Colegiul National Dragos Voda Campulung, 4 școli pentru a treia oară: Colegiul Național de Informatica Spiru Haret Suceava, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Silvic ”Bucovina” Câmpulung Moldovenesc și Liceul cu Program Sportiv  Suceava, în timp ce Şcoala Gimnazială Nr.10 Suceava este la al patrulea titlu, iar Colegiul Tehnic ”Petru Musat” Suceava la al cincilea. Şcoala Gimnazială ”George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc este debutantă în competiție, cu primul titlu.

Distribuția pe județe a celor 90 de școli câștigătoare la nivel national plasează județul Suceava pe locul II, după București, la egalitate cu județul Dolj, dar cu cele 9 școli câștigătoare situate în primele 34 de unități la nivel national și cu două unități școlare situate în top 5 – Şcoala Gimnazială nr. 10 Suceava – locul III și Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret – locul IV.

Competiția se adresează tuturor unităților de învățământ preuniversitar care au fost și sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale. Odată obținut, certificatul „școală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care Şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obținut. În mod excepțional, în condițiile întreruperii din perioada 2020 – 2021, valabilitatea certificatelor „școală Europeană” obținute de unitățile de învățământ la edițiile din 2017, 2018 și 2019 este de 5 ani.

Pe lângă Certificatul ”Școală Europeană” 2022, fiecare școală premiată beneficiază și de suma de 5.000 lei, utilizabilă pentru dotarea instituției.

La cele 17 ediții ale competiției (2004-2022), 25 de unități de învățământ din județ au primit certificatul și trofeul ”Şcoală Europeană”. (O. N.)

Vezi si

Recomandări ale pompierilor suceveni pentru petrecerea în siguranță a minivacanței de 1 Mai și Paști

 În perioada premergătoare și pe timpul minivacanței de 1 Mai și a sărbătorilor prilejuite de …