Monday , April 29 2024

Un nou cod galben de furtuni în județul Suceava, valabil până luni dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică o nouă atenţionare Cod galben de furtuni, valabilă până luni dimineaţă în județul Suceava și încă 32 de judeţe.

Codul galben de furtuni întră în vigoare duminică, la ora 12:00, și este valabil până luni dimineață, la ora ora 6:00.

„În cea mai mare parte a Moldovei, în Muntenia, Dobrogea şi Carpaţii Orientali şi Meridionali, iar seara şi noaptea, local şi în Banat şi Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.

Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări ale vântului şi vijelii (cu viteze în general de 55…75 km/h), precum şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp”, precizează ANM.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse şi în Transilvania şi restul Moldovei. (O.S.)

 

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …