Tuesday , April 30 2024

Astronomii au realizat prima imagine a găurii negre din centrul galaxiei noastre

Fundația Națională pentru Știință a Statelor Unite, împreună cu echipa de cercetători de la Event Horizon Telescope au publicat joi prima fotografie a găurii negre din centrul galaxiei noastre, Sagitarius A. Descoperirea a fost făcută de o echipă de 300 de astronomi din toată lumea, care au lucrat împreună și s-au coordonat. Event Horizon Telescope este o rețea formată din opt radio telescoape întinsă pe tot globul.

Prelucrarea și rafinarea imaginilor a durat șapte ani. Aflată la o distanță de 26.000 de ani lumină de Soarele nostru, Sagitarius A este o gaură neagră supermasivă, cu masa de patru milioane de ori mai mare decât a Soarelui.

O gaură neagră nu poate fi observată direct, deoarece gravitația imensă a corpului ceresc nu permite nici luminii să părăsească câmpul gravitațional. În schimb, oamenii de știință au reușit să observe materia din jurul ei, care este atrasă cu viteză apropiată de viteza luminii și „înghițită” de gaura neagră și care formează un inel strălucitor care înconjoară steaua.

Tot echipa proiectului Event Horizon Telescope (EHT) este cea care a realizat prima fotografie a unei găuri negre, în urmă cu 3 ani, „rezultat revoluţionar” în domeniul astrofizicii.

Imaginea găurii negre din Galaxia M87 a fost dată publicității pe 10 aprilie 2019. Gaura neagră, descrisă de astronomi drept „un monstru”, are un diametru de aproximativ 40 de miliarde de kilometri – de trei milioane de ori mai mare decât al Pământului – și este situată la o distanță de 500 de milioane de ani lumină.

 

Vezi si

Gerard Depardieu, eliberat după ce a fost interogat pentru presupuse agresiuni sexuale

Interogat de polițiștii francezi în legătură cu presupuse agresiuni sexuale asupra a două femei pe …