Tuesday , April 30 2024

10 mii de lei dați de Primăria Suceava pentru ca un polițist local să devină instructor de tragere cu pistolul

Un angajat al Poliției Locale Suceava va urma cursurile de pregătire pentru a deveni instructor de tragere cu pistolul. Şeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, a precizat că majoritatea celor din poliția locală suceveană au drept de a purta armă de foc, însemnând toți angajații cu atribuții de ordine publică și pe circulația rutieră, dar și de la alte compartimente.

După ce va deveni instructor, polițistul local îi va putea instrui și pe colegii săi, fără a mai fi nevoie de contractarea altor firme, așa cum a fost cazul în anii trecuți. În acest sens, Primăria Municipiului Suceava a atribuit direct un contract în valoare de 10.000 de lei (2.020,61 euro), fără TVA, pentru „servicii de formare profesională instructor poligon tragere”.

Un contract similar a fost dat și anul trecut, însă atunci prețul era ceva mai scăzut. Instruirea unui polițist local pentru a deveni la rândul său instructor de tragere cu arma va putea dura, după cum a spus Ovidiu Doroftei, aproape jumătate de an. Descrierea serviciului achiziționat de Primărie pentru Poliția Locală este: „Curs formare instructor poligon trageri, cod C.N.C. RO/03/1014/202, cod COR 342309, acte necesare: act identitate, cazier judiciar permis arma, aviz psihologic permis arma, fișă medicală permis arma, studii minime liceu cu sau fără bacalaureat, 21 ani împliniți; cursul durează 720 de ore defalcate în circa 5 luni calendaristice, față în față”. (D.P.)

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …