Saturday , May 18 2024

Noi tarife pentru însoțitorii bolnavilor de la Spitalul Judetean Suceava, începând de luni

Începând de luni, 1 noiembrie, la Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava se vor modifica tarifele practicate de pentru servicii hoteliere pentru însoțitori.

Un proiect de hotărâre a CJ Suceava a fost aprobat la ultima ședință a CJ Suceava din data de 28 octombrie. Este vorba de tarife mai scăzute decât cele actuale, pentru însoțitorii copiilor între 3 și 6 ani la secțiile pediatrie, chirurgie infantile, infecțioase, diabet, ORL, oftalmologie, NPI, tariful urmând a fi de 26 de lei pe zi, ca și pentru însoțitorii bolnavilor psihici.

De asemenea, 33 de lei pe zi vor avea de plătit – calculat de la 1 noiembrie a.c. – însoțitori ai bolnavilor neoplazici, TBC, diabet, arși, și HIV/SIDA. Pentru însoțitori ai altor bolnavi adulți tariful va fi de 22 de lei pe zi. În luna mai, tariful aprobat de deliberativul județean era de 70 de lei pe zi pentru însoțitorii copiilor cu vârsta peste 3 ani.

În urma unor modificări legislative care spune că „tariful serviciilor hoteliere pentru persoana care însoțește copilul cu vârsta mai mare de 3 ani, internat într-un spital public, nu poate depăși dublul sumei reprezentând alocația de hrană specifică secției în care este internat copilul”, consiliul de administrație al SJU și, ulterior, deliberativul județean au fost nevoite să recalculeze tarifele. Nivelul alocației de hrană este diferențiat pe tipuri de afecțiuni ceea ce duce la aplicarea unor tarife diferențiate și pentru servicii hoteliere. (D.P.)

Vezi si

Economii de un milion de euro pe an la energia consumată de Spitalul Județean, după implementarea unui proiect de reabilitare

Proiectul tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru renovarea energetică a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. …