Tuesday , April 30 2024

Fără precedent în SUA: California introduce vaccinul anti-COVID obligatoriu pentru toţi elevii, de anul viitor 

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a anunţat vineri că toţi elevii eligibili pentru vaccinul împotriva COVID-19 vor trebui să se vaccineze pentru a participa fizic la cursuri, indiferent dacă sunt şcolarizaţi în sistemul public sau privat, notează AFP.

Această decizie este fără precedent în Statele Unite la o asemenea scară şi are în vedere milioane de elevi din California, cel mai populat stat din ţară, scrie agerpres.ro.

Ea va intra în vigoare abia anul viitor, după ce autorităţile sanitare federale vor valida pe deplin vaccinul. În prezent, este autorizat pentru copii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani numai în baza unei proceduri de urgenţă legată de pandemie. În schimb, autorizarea este totală pentru persoanele în vârstă de peste 16 ani.

“Vom începe să punem în aplicare această obligaţie pentru semestrul următor, fie la 1 ianuarie, fie la 1 iulie”, a precizat guvernatorul Gavin Newsom în cursul acestui anunţ făcut de la o şcoală din San Francisco.

“Şcolile noastre cer deja vaccinuri împotriva rujeolei, oreionului şi altele. De ce? Pentru că vaccinurile funcţionează”, a scris guvernatorul Gavin Newsom pe Twitter, adăugând că “vaccinul împotriva COVID-19 va fi adăugat pe listă”.

Vezi si

Stoltenberg: ”Nu e prea târziu” pentru ca Ucraina să câștige războiul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat într-o vizită la Kiev, a dat asigurări luni …