Alte stiri
Lucian Harșovschi: Serviciul de închiriere a trotinetelor electrice și-a reluat activitatea
acum 19 hours
CJSU a hotărât ca managerul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, dr. Alexandru Calancea, să fie desemnat în continuare, sub autoritatea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, drept coordonator al măsurilor care trebuie dispuse la nivelul unităților medicale din sistemul public al județului Suceava, în vederea aplicării unitare a dispozițiilor autorităților publice centrale cu rol principal și de coordonare în prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavirus.
„Secretariatul Tehnic Permanent va disemina prezenta hotărâre, după aprobare, Departamentului pentru Situații de Urgență, tuturor membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, tuturor unităților administrativ-teritoriale din județul Suceava, tuturor unităților medicale din județul Suceava, respectiv altor instituţii interesate”, arată Prefectura Suceava într-un comunicat. (O.S.)
Tags coordonator COVID dr. Calancea Obiectiv de Suceava Suceava
Joi seara, în jurul orei 19.15, un accident rutier în care au fost implicate două …