Tuesday , April 30 2024

Coaliția în impas, după 4 ore de discuții. Negocierile se reiau marți

Liderii coaliției de guvernare au discutat timp de 4 ore, luni seara, dar nu au ajuns la nicio înțelegere. Așadar, marți, de la ora 16.00, va avea loc o nouă întâlnire.

Liderul USR Dan Barna a declarat că s-au prezentat argumente, au fost analizate ipotezele şi scenariile de lucru în baza cărora se va putea ajunge la o decizie.

La rândul său, liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că această coaliţie trebuie să continue. ”După patru luni nu putem să ne permite o tensiune mai mare, o criză politică. Suntem oameni responsabili”, a afirmat el, adăugând că a fost o întâlnire constructivă.

Premierul Florin Cîțu a părăsit ședința mai devreme, pentru a merge la o emisiune la Digi24, și a aflat în direct de ședința programată pentru marți.

El a precizat că la întâlnirea de luni seara au existat mai multe discuții. ”Discutăm. Toate partidele și-au pus opțiunile pe masă. România are nevoie de guvernare, iar coaliția este cea mai bună opțiune și singura soluție.

Vă spun ce am spus şi azi dimineaţă, România trebuie să fie guvernată, la acest moment cea mai bună opţiune pentru România este această coaliţie. În continuare, aştept nominalizarea ministrului Sănătăţii, portofoliul este al USR-PLUS”, a spus Cîțu.

Întrebat dacă exită în acest moment o criză politică, premierul a afirmat că „avem un moment ca orice coaliție, vedem cum îl depășim, e important să vedem și ce ne-a adus aici”.

În ceea ce privește acuzaţiile aduse la adresa sa de unii miniştri Florin Cîțu a spus că doreşte să îi evalueze în funcţie de fapte, nu de declaraţii.

„Eu sunt un om care se uită în special la ceea ce vrem să facem cu această guvernare. Aceste declaraţii vedem ce facem cu ele mai târziu. Am spus foarte clar că îi analizezi pe miniştri în funcţie de ceea ce fac”, a precizat premierul.

spotmedia.ro

Vezi si

Finanțarea autostrăzii A7 a fost aprobată de deputați

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, contractul de finanţare, în valoare de 600 de milioane …