Tuesday , April 30 2024

A murit Bogdan Stanoevici. Actorul era bolnav de COVID   

Bogdan Stanoevici a murit marți dimineață. El a fost diagnosticat cu COVID și internat pe 16 decembrie la spitalul „Sf. Pantelimon” din București, iar după două zile a fost transferat la Terapie Intensivă. Pe 24 decembrie a fost transferat la spitalul „C.C. Iliescu”, unde a decedat.

El a fost supus recent şi unei intervenții prin care i-au fost puși plămânii în repaos total timp de 7 până la 15 zile. Practic, oxigenarea lui se făcea doar extracorporal. Plămânii actorului erau afectați aproape integral, iar medicii l-au operat de urgență pentru a-l stabiliza. Chiar și în aceste condiții, medicii erau rezervați în privința sa.

Pe 24 decembrie, Bogdan Stanoevici a fost preluat de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală, iar în prezent se afla internat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu, unde a suferit mai multe intervenții chirurgicale.

Acolo, viața fostului ministru era în mâinile echipei coordonate de prof. dr. Șerban Bubenek, relatează Antena 3.

Bogdan Stanoevici a fost trecut pe oxigenare extracorporală, o intervenție delicată, realizată prin procedura ECMO, în scopul de a-i pune plămânii în repaos total pentru o perioadă de 7-15 zile.

Bogdan Stanoevici a fost intubat pe 16 decembrie, în stare gravă, iar după două zile a fost mutat pe secția ATI, unde s-ar fi ales și cu o infecție nosocomială

La începutul lunii noiembrie, Bogdan Stanoevici declara că nu poartă mască de protecție împotriva infecției cu coronavirus pentru că este ”sănătos”. Acesta afirma că și-a făcut lunar testul anti-COVID, iar toate au ieșit negative.

”Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile, vă spun eu acum – faptul că nu port mască este în primul rând pentru că sunt sănătos. Şi aici îl citez pe ministrul Sănătăţii, care a spus că masca o poartă oamenii bolnavi, oamenii sănătoşi nu o poartă. Am făcut în fiecare lună câte un test, din motive diferite. Toate negative. Pe de altă parte, am purtat-o acolo unde eram obligat să o fac, pentru că eu sunt un respectuos al legii şi mi-a ieşit un herpes. Îmi pare foarte rău că vă dau din casă, dar în momentul în care aş pune mască s-ar produce o infecţie şi chiar nu am timp de infecţii în acest moment”, spunea Bogdan Stanoevici, potrivit Agerpres.

 

Vezi si

“Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film. Lista câștigătorilor

Filmul “Libertate”, regia Tudor Giurgiu, a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de …