Friday , May 3 2024

Klaus Iohannis, despre evoluția pandemiei: Avem motive pentru un optimism moderat

Datele privind pandemia de COVID-19 ne arată că avem motive pentru un optimism moderat – moderat, iar în privința numărului de cazuri noi, ne aflăm pe un platou, anunță președintele Klaus Iohannis.

„În ce privește pandemia de COVID-19, câteva chestiuni foarte importante. Datele de astăzi ne arată că avem motive pentru un optimism moderat – moderat. Vedem că nu a crescut numărul de cazuri față de zilele anterioare și cred că se confirmă ceea ce spun de câteva zile încoace, că, în ceea ce privește numărul de cazuri noi, ne situăm pe un platou”, spune Klaus Iohannis.

El afirmă că numărul persoanelor vindecate este aproximativ egal cu „numărul persoanelor care, din păcate, au fost detectate cu această boală”.

„Să vedem dacă, în zilele următoare, acest trend se confirmă. Putem să spunem însă deja că măsurile care au fost luate de autorități au fost măsurile corecte, au fost măsurile adecvate. Însă – spun optimism moderat – lucrurile vor arăta și mai bine dacă avem răbdare și dacă respectăm în continuare cu sfințenie aceste măsuri. Dacă o facem, atunci peste o săptămână, două, vom putea să avem rezultate care arată o îmbunătățire netă a situației”, conchide șeful statului. (Mediafax)

Vezi si

La Cernăuți, pentru prima dată în Ucraina, 16 militari vor fi îngropați într-o groapă comună

La Cernăuți, pentru prima dată în Ucraina de la declanșarea războiului, a fost amenajată o …