Tuesday , April 30 2024

Municipiul Suceava intră în scenariul ROȘU. Lungu va propune ca grădinițele și creșa să rămână deschise

Municipiul Suceava a depășit, conform datelor comunicate marți, 27 octombrie, de Direcția de Sănătate Publică, indicele de trei persoane infectate la mia de locuitori. Asta înseamnă că, în mod oficial, municipiul Suceava intră în scenariul roșu, iar măsurile restrictive specifice vor fi luate în ședința de miercuri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, dacă și maine se va menține rata de peste 3 la mie.

După cum a explicat primarul Ion Lungu, vor fi propuse măsuri de către DSP Suceava, așa cum se procedează de fiecare dată când în stare de alertă rata de infectare este de peste 3 ‰ locuitori, iar măsurile impuse de această situație vor fi adoptate la o ședință a CJSU Suceava care trebuie convocată în maximum 48 de ore de la depășirea indicelui de 3‰ locuitori într-o anumită localitate. În Suceava indicele de cazuri cumulate a ajuns marți, 27 octombrie la 3,02 la mia de locuitori.

„Sper să fiu invitat la această ședință. Voi propune ca să nu se ia măsura închiderii pentru creșă și grădinițe”, ne-a declarat, marți, primarul Ion Lungu.

Măsurile luate urmează a fi anunțate de autorități după ședința CJSU Suceava după ședința de miercuri, 28 octombrie, a CJSU Suceava. Potrivit prefectului Alexandru Moldovan, ședința respectivă se va ține la ora 13:00 și se încadrează în intervalul de 48 de ore de la comunicarea situației cu privire la municipiul Suceava. Prefectul a evitat să facă alte comentarii referitoare la măsurile DSP.

Conform ordinului comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului de Interne, printre măsurile care pot fi decise cu privire la municipiul Suceava în perioada în care incidența cazurilor active de COVID1-9 este de peste 3‰ locuitori se numără și aceea că unitățile școlare vor urma să funcționeze în scenariul roșu și, de asemenea, vor fi închise activitățile din sectorul HoReCa. (D.P.)

Vezi si

Patru elevi suceveni s-au remarcat la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză 

Etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză a avut loc, în perioada 26-30 aprilie 2024, la …

No comments

  1. Numarul cazurilor de COVID din invatamant, fie ca e vorba de soli, fie ca e vorba de licee, a fost la fel de DETERMINANT la cresterea totala a infectarilor, ca si nuntile, cumatriile etc, organizate cu larga cooperare a “ORGANELOR”. Oare Lungu nu vede asta? Nu sunt importante deloc rationamente privind influenta asupra alegerilor. Importanta e sanatatea oamenilor si faptul sa nu se ajunga ca in primavara!