Tuesday , April 30 2024

Polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, angajați ISU, voluntari și câini de urmă au răscolit aseară zona Frătăuți în căutarea unui copilaș de 5 ani care adormise în mașina tatălui său

Joi seara, la ora 20.09, Poliţia Rădăuţi a fost informată prin   112 de către B. Talita-Acumi, din comuna Frătăuții Vechi, despre faptul că fiul său, B. Ruben-Emanuel, de 5 ani, a dispărut de acasă.

La nivelul poliției municipiul Rădăuți s-au constituit de îndată 8 echipe de căutare cu 20 de polițiști sprijinite de efective din cadrul jandarmeriei, poliției de frontieră și ISU, precum și voluntari. La fața locului a fost adus și un câine de urmă din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți.

În jurul orelor 22.20, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au găsit minorul în mașina tatălui său, pe bancheta din spate, mașină care era parcată pe malul râului Suceava, la o distanță de aproximativ 5-6 km de locuința sa. Mașina era încuiată, iar tatăl era plecat în lunca râului unde îl căuta pe fiul său. S-a luat legătura cu tatăl minorului care s-a prezentat la autoturism și care la vederea fiului său a rămas surprins de faptul că acesta era în mașina sa deși el îl căuta împreună cu alți vecini.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că la data de 30.07.2020, în jurul orelor 16.00, tatăl minorului a spălat autoturismul după care a lăsat portierele deschise pentru a se usca interiorul acesteia. În jurul orelor 19.00, minorul în timp ce se afla cu părinții în imobilul de domiciliu, a auzit faptul că tatăl său urmează să meargă până la un magazin din zonă pentru a face cumpărături, moment în care a profitat de neatenția părinților și a fugit afara și s-a ascuns între bancheta din spate și scaunele din față ale autoturismului, unde a adormit. Acesta pe parcursul căutărilor a dormit în mașina părinților, fiind trezit de către agenții de poliție în momentul în care aceștia l-au identificat.

Minorul nu a fost victima vreunei infracțiuni. A fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde s-a stabilit faptul că nu prezintă leziuni. În cauză urmează a fi sesizată și D.G.A.S.P.C. Suceava.

Vezi si

Recomandări ale specialiștilor DSP Suceava de Sărbători: prepararea corespunzătoare a alimentelor și evitarea exceselor alimentare

Consumarea alimentelor în exces poate duce la dispepsii gastro-intestinale (greţuri, balonări, dureri abdominale difuze, scaune …