Tuesday , April 30 2024

Prognoza FMI pentru România 2020: scădere economică de 5% și șomaj de 10%, procente ca-n anii ’90

Fondul Monetar Internațional prevede pentru România o scădere economică de 5 procente în anul curent. Prognoza este cuprinsă în proiecția „World Economic Oulook”, dată publicității în 14 aprilie 2020, relateaza G4Media.

Scăderea este mai mare decât cea înregistrată în anul 2009, in perioada crizei (-4,6%) și 2010 (-3,2%), fiind cea mai mare din 1997 încoace, când a fost de -5.5%.

De asemenea, scăderea economiei românești din acest an este mai mare decât cea preconizată pentru alte economii din regiune, precum Ungaria (-3%), Bulgaria (-3,45%) sau Polonia (-4,5%).

Cu toate acestea, țara noastră va performa mai bine decât economiile din zona euro, pentru care FMI prognozează scăderi de peste șase procente în cele mai multe țări, cu cea mai mare, de 9,8%, în Grecia, urmată de Italia (8.9%), respectiv Spania și Letonia (8,4%). Germania va înregistra o scădere de 6.9%.

Peste Ocean, economia SUA este prognozată să scadă cu 6,5%. China va înregistra o creștere infimă, de 0,8%.

Pentru anul viitor, FMI prognozează o reluare a creșterii economice în toată lumea, în România fiind prognozată o creștere de 3,9%.

Potrivit aceleiași surse, șomajul va ajunge la 10% în acest an, cel mai mare din 1994, urmând ca anul viitor să scadă până la șase procente.

Pe blogul oficial al FMI, criza economică curentă este catalogată ca fiind cea mai abruptă de la Marea Criză Economică, din perioada interbelică.

 

Vezi si

Unde merg românii în minivacanța de 1 mai și Paști?

Pentru minivacanța de 1 mai și Paște, Londra este destinația cea mai populară, iar Milano …