Alte stiri
Adrian Mutu a demisionat de la CFR Cluj după înfrângerea cu 0-4 din meciul cu Corvinul
3 April, 2024
Horia Constantinescu a demisionat din funcţia de preşedinte ANPC pentru a candida la Primăria Constanţa
28 March, 2024
Termenele de preaviz în cazul demisiei în domeniile Sănătate, Ordine publică şi Apărare se suspendă, pe durata stării de urgenţă, care a fost prelungită, marţi, cu o lună, a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.
„Am menţinut măsura ca pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, să se poată lua măsuri de urgenţă, până la demitere, împotriva celor care ocupă funcţii de conducere în unităţi sanitare, Direcţii de sănătate publică, case de asigurări de sănătate, servicii de ambulanţă, precum şi autorităţi şi instituţii publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei, protecţiei sociale, indiferent de statutul lor”, a informat şeful statului, la Palatul Cotroceni.
El a adăugat că decretul pe care l-a semnat menţionează „explicit şi posibilitatea ca pe durata stării de urgenţă managementul unităţilor sanitare publice civile să poată fi asigurat de către personalul detaşat din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul Apărării şi securităţii naţionale”.
„În această perioadă critică, termenele de preaviz în cazul demisiei personalului încadrat în unităţi sanitare de asistenţă socială, de asistenţă medico-socială şi în instituţiile din domeniul Apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale se suspendă pe întrega durată a stării de urgenţă”, a explicat Iohannis.
Tags aparare demisie ordine publica preaviz sanatate suspendat
Ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar …