Tuesday , April 30 2024

Coronavirus, SUCEAVA, 3 aprilie: 639 persoane in carantina, 3.460 in izolare  

La nivelul județului Suceava, vineri, 3 aprilie 2020, se aflau în carantină instituționalizată 639 de persoane iar în izolare voluntară la domiciliu 3460 de persoane. Până în prezent au ieșit din carantină 157 persoane, iar din autoizolare 4553 de persoane. În spațiile de carantină, sun disponibile 68 de locuri.

Pentru verificarea respectării măsurilor dispuse pentru prevenirea și combaterea COVID 19, în data de 02.04.2020 au acționat un număr de 316 de polițiști, 124 polițiști locali, 30 militari din cadrul MApN și 186 de jandarmi, care au realizat acțiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, verificare a locațiilor de carantinare și verificare a societăților economice pentru impunerea interdicțiilor pe timpul Stării de Urgență.

Astfel au fost verificate 3662 de persoane aflate în autoizolare sau carantină instituționalizată și 99 de unități economice.

În urma acțiunilor de verificare au fost aplícate 134 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea Ordonanței Militare, respectiv încălcarea prevederilor privind circulația persoanelor, valoarea acestora fiind de 210.100 lei.

 

Vezi si

Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar al Sucevei

Luni dimineață, la ora 08:15, Vasile Rîmbu și-a înregistrat oficial candidatura la funcția de primar …