Tuesday , April 30 2024

Bătrân de 76 de ani, mort în incendiul care i-a cuprins casa

Nenorocirea s-a petrecut în Burdujeni-sat . Focul se pare că a pornit de la o lumânare, de la care s-au aprins lucrurile din camera în care se afla bătrânul. O nepoată a acestuia, în vârstă de 45 de ani, a suferit un atac de panică atunci când a ajuns la casa în flăcări și a fost transportată la spital

Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava au intervenit ieri dimineață cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD  pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, în cartierul sucevean Burdujeni-Sat. La sosirea echipajelor, ardea genera­lizat locuința, construită din chirpici și acoperită cu tablă, cu o suprafață de aproximativ 40 mp.

Din nefericire, pompierii militari au extras din interiorul casei trupul carbonizat al proprietarului (76 ani). Ulterior, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical nepoatei (45 ani) acestuia, care a suferit un atac de panică în momentul în care a sosit la fața locului. Femeia a fost transportată la spital, pentru investigații suplimentare.

Cel mai probabil, de la flacăra unei lumânări nesupravegheate, s-au aprins bunurile din dormitorul locuinței, unde au ars obiecte de mobilier, materiale textile și elemente de tâmplărie.Flăcările s-au extins și la astereala acoperișului.

Incendiul a fost lichidat la ora 7:55, iar pompierii au salvat o cameră de locuit, cu bunurile din interior (material lemnos depozitat).

Vezi si

Primarul Lungu: A fost semnat contractul pentru noua autobază destinată transportului metropolitan

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat, marți dimineață, că a fost semnat contractul de …