Friday , May 3 2024

Studenți și profesori din șapte universități vor participa la “Seminarul Eminescu”, ce va avea loc la Memorialul Ipotești

Studenți și profesori ai Facultății de Litere și Ştiințe ale Comunicării de la Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) vor participa, în perioada 14-16 octombrie, la un laborator de descifrare și aprofundare a creației eminesciene, desfășurat la Memorialul Ipotești, sub egida Centrului de Studii ”Mihai Eminescu”. Acest eveniment a ajuns la a V-a ediție.

Potrivit unui comunicat al USV, Seminarul Eminescu este o activitate devenită deja de tradiție, în acest an participând cadre didactice și studenți de la Universitatea ”Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, ”Alecu Russo” din Bălți, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea din Tiraspol, Universitatea ”Al.I.Cuza” din Iași și Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău. Printre activitățile moderate de profesorii suceveni prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu și conf. univ. dr. Daniela Petroșel, de reținut masa rotundă ”Eminescu și noi”, dar și „lecturile în dialog”, având ca obiect de studiu poemul postum ”Icoană și privaz” sau capitolele despre Eminescu la Cernăuți din ”Viața lui Eminescu”, de George Călinescu.

Studenții suceveni se vor întâlni cu doi poeți importanți, Grigore Chiper și Gellu Dorian, ce vor susține un dialog despre problematizarea condiției poeziei române pe cele două maluri ale Prutului.

Vezi si

Lucian Harșovschi: Serviciul de închiriere a trotinetelor electrice și-a reluat activitatea

Începând cu data de 1 mai, serviciul de închiriere a trotinetelor electrice al Primăriei Municipiului …