Tuesday , April 30 2024

Dosar penal pentru un tânăr care conducea fără permis o mașină cu numere false de înmatriculare

El a atras atenția când a încercat să dispară pe un drum neclasificat la vederea unui echipaj de poliție. Plăcuțele de înmatriculare aparțineau unei mașini dezmembrate, pentru că cele originale i-au fost confiscate de polițiștii din Gălănești cu zece zile în urmă, pentru lipsa poliței RCA

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au observat în noaptea de luni spre marți, la ora 02. 20, pe raza comunei Vicovu de Jos, pe DN 2 H, că din direcția Vicovu de Jos-Gălănești circulă un autoturism VW Passat al cărui conducător auto a virat brusc pe un drum lateral neclasificat la vederea echipajului de poliție. Ei au urmărit autoturismul VW Passat câteva sute de metri până ce șoferul a oprit în fața unui imobil, stingând luminile.

La volanul autoturismului se afla Nicolae B., de 20 de ani, din comuna Vicovu de Jos, iar în autoturism mai erau patru tineri domiciliați în comunele Vicovu de Jos și Putna. Efectuând verificări în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că Nicolae B. nu posedă permis. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Întrucât conducătorul auto nu a prezentat documentele autoturismului condus, declarând că nu le are asupra sa, polițiștii au făcut verificări cu privire la autoturismul condus de Nicolae B. și au stabilit că plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate pe autoturism au fost atribuite unui autoturism VW Golf, care figurează în baza de date având înmatricularea suspendată, din cercetări rezultând faptul că autoturismul este dezmembrat în prezent. S-au efectuat verificări după seria de șasiu identificată pe Passat, stabilindu-se faptul că acesta este înmatriculat în România, însă plăcuțele cu numărul de înmatriculare au fost reținute la data de 17 august de polițiștii din Gălănești întrucât autoturismul a fost depistat circulând fără a avea polița de asigurare obligatorie RCA. Cu ocazia controlului efectuat în interiorul autoturismului VW Passat, polițiștii au găsit o parte din documentele autoturismului. Ei au întocmit dosar penal privind infracțiunile de „conducere fără permis” și „conducere cu număr fals.” De asemenea, Nicolae B. a fost sancționat contravențional cu amendă pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și pentru refuzul de a înmâna polițiștilor documentele autovehiculului condus. (O.S.)

Vezi si

Recomandări ale pompierilor suceveni pentru petrecerea în siguranță a minivacanței de 1 Mai și Paști

 În perioada premergătoare și pe timpul minivacanței de 1 Mai și a sărbătorilor prilejuite de …