Programul se va încheia, pe 2 iulie, cu un pelerinaj la Mănăstirea Putna. Una din surprizele pregătite, anul acesta, de organizatori este prezența lui Chef Cătălin Scărlătescu la Muzeul Satului Bucovinean, duminică, pentru a găti preparate după rețete medievale
Ieri a avut loc debutul celei de-a treia ediții a Programului Ştefanian, inițiativă a președintelui Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur, ediție care a început, simbolic, în Cetatea de Scaun a Sucevei, pe data de 24 iunie, când este hramul orașului. Astfel, ieri, de la ora 17:00, în capela Cetății de Scaun a fost oficiată o slujbă de pomenire a domnitorilor Moldovei. La ceremonia religioasă au fost președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur și vicepreședintele Marin-Gheorghe Niță, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Constantin Ursu, directorul Bibliotecii Bucovinei, Constantin Gabriel Cărăbuș, viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi.
Duminică, 30 iunie, în Muzeul Satului Bucovinean, vor fi preparate – de la ora 13:00 la ora 18:00 – mâncăruri medievale după rețetele originale. Nu de oricine, ci de cunoscutul Chef Cătălin Scărlătescu, potrivit unei declarații făcute de Gheorghe Flutur. „Duminică, în Muzeul Satului Bucovinean, maestrul Scărlătescu va pregăti două meniuri medievale, fiecare după rețete originale. Câte 200 de porții pe care le va pregăti din fiecare fel vor putea fi degustate de cei care vor fi duminică la Muzeul Satului Bucovinean”, a spus Gheorghe Flutur.
În cadrul Programului Ştefanian au mai fost incluse proiectul „Traseele voievodului Ştefan cel Mare în țara de Sus a Moldovei”, realizat în colaborare cu Consiliul Regional Cernăuți (Ucraina), Consiliul Raional Soroca și Consiliul Local Cricova (Republica Moldova). Astfel, în perioada Programului Ştefanian, județul Suceava va găzdui 30 de elevi și 6 profesori însoțitori din Cernăuți, Soroca și Cricova, care vor participa la ateliere de cunoaștere a istoriei și culturii românești și vor vizita obiective istorice. De altfel, un grup de 35 de copii cu vârste între 9 și 15 ani va da startul în acest an al pelerinajelor la Mănăstirea Putna în cadrul Programului Ştefanian și proiectului Pelerin în Bucovina.
Programul Ştefanian se va încheia, pe 2 iulie, cu un pelerinaj la Mănăstirea Putna. (D.P.)