Monday , April 29 2024

Şofer băgat în arest pentru că a fost prins foarte beat la volan

Echipajul Secției de Poliție Rurală nr.15 Vatra Dornei a oprit pentru control sâmbătă, 23 martie, pe DN 17, pe raza localității Iacobeni autoturismul VW Golf care circula din direcția Iacobeni spre Cârlibaba și era condus de Vasile B., de 45 de ani, din comuna Cârlibaba. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au  prelevat mostre  biologice pentru determinarea alcoolemiei. Şoferul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului”. În acest caz conducătorul auto a fost reținut pentru 24 ore, fiind depus în Arestul I.P.J. Suceava. (O.S.)

 

Vezi si

Trei mențiuni pentru elevii suceveni, la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, clasele IX- XII, a fost organizată de Inspectoratul …