CSM Bucovina Rădăuți și-a schițat programul de pregătire din intersezon
Trupa antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan se va reuni miercuri, 23 ianuarie, iar o săptămână mai târziu va pleca în cantonament la Sucevița. In luna februarie, rădăuțenii au programate șase amicale. Singurul jucător care ar putea părăsi Bucovina în această iarnă este Stejărel Vișinar, dorit de către divizionara secundă Aerostar Bacău
CSM Bucovina Rădăuți și-a schițat programul de pregătire pe care îl va urma în pauza competițională din această iarnă. Trupa antrenată de Dorin Goian și Daniel Bălan va începe antrenamentele pentru returul campionatului Ligii a III-a miercuri, 23 ianuarie, iar o săptămână mai târziu va pleca într-un cantonament de zece zile la Sucevița.
Luna februarie este rezervată amicalelor, conducerea clubului rădăuțean reușind să perfecteze în acest sens nu mai puțin de șașe jocuri-test cu LPS Suceava (8 februarie), Aerostar Bacău (13 februarie), Ceahlăul Piatra Neamț (16 februarie), Şomuz Fălticeni (20 februarie), FC Botoșani II (23 februarie) și FC Botoșani (27 februarie).
“Noi nu suntem programați în prima etapă a returului, astfel că, pentru data de 2 martie, încercăm să mai perfectăm un amical cu o echipă din Liga a IV-a suceveană”, a precizat antrenorul-jucător Daniel Bălan.
În privința lotului, tehnicianul rădăuțenilor a declarat că nu vor exista achiziții spectaculoase, singur jucător adus de Bucovina în această iarnă fiind Daniel Păiuș, un mijlocaș în vârstă de 24 de ani care în turul campionatului a evoluat pentru divizionara a patra Viitorul Liteni.
Vișinar ar putea ajunge la Aerostar Bacău
În schimb, “alb-albaștrii” l-ar putea pierde în pauza competițională din această iarnă pe Stejărel Vișinar, stoperul în vârstă de 19 ani fiind dorit de Aerostar. “Așteptăm o ofertă concretă de la Bacău, iar în cazul în care conducerea clubului nostru este de acord cu ea, noi, ca antrenori, nu ne opunem plecării lui Vișinar. Este o șansă pentru el să joace într-un eșalon superior”, a mai spus antrenorul Daniel Bălan.
Clasată pe podium în clasamentul seriei întâi a Ligii a III-a, Bucovina Rădăuți va disputa primul meci oficial din acest an pe data de 9 martie, când pe stadionul Municipal va poposi KSE Târgu Secuiesc. (Dănuț CHIDOVEȚ)