Wednesday , May 1 2024

“Meritul Bucovinei” pentru ambasadorul Germaniei

image description

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, i-a oferit ambasadorului Republicii Federale Germania la Bucureşti, Excelenţa Sa Cord Meier-Klodt distincţia „Meritul Bucovinei”. Momentul a avut loc la finalul unei conferinţe de presă, iar diplomatul german, deşi a spus că primeşte o asemenea distincţie fără să fi realizat ceva notabil în acest sens, a primit diploma şi medalia cu mare bucurie din partea şefului administraţiei judeţene sucevene. De altfel, toată conferinţa de presă a fost susţinută de E.S. Cord Meier-Klodt în limba română, ambasadorul având nevoie doar o singură dată de a se consulta cu traducătorul. Întrebat despre învăţarea limbi române, Cord Meier-Klodt a răspuns că a avut ocazia la Berlin. „Am învăţat limba română cu cineva din Republica Moldova”, a spus diplomatul german. Ulterior, a spus cu umor că probabil are „un mic accent” iar când i s-a spus că nu, el a continuat tot pe aceeaşi linie de glumă spunând „atunci este un accent mare”.

Cord Meier-Klodt este ambasadorul Republicii Federale Germane în România începând din ianuarie 2017. În 1 ianuarie 2016, a fost numit reprezentant special al OSCE pentru procesul de reglementare în criza transnistreană, când Germania a ­e­xercitat preşedintia Organizaţiei. În 2014 şi 2015 a fost Însărcinat special al Ministerului de Externe german pentru Rusia, Belarus, Ucraina, Caucaz şi Asia Centrală. (D.P.)

Vezi si

Până la finele anului Sala Polivalentă a Sucevei va fi racordată la utilități

Lucrările la Sala Polivalentă a Sucevei continuă să se deruleze într-un ritm satisfăcător. Cel puțin …

One comment

  1. Ca sa i arate recunostinta dl Fluture trebia sa se imbrace in haine bavareze asa cum a facut o si cu alte ocazii. Pacat!